Un sunet pl?cut de ape de izvor se auzea pe tot ?ntinsul Muntelui Kyllini. Chiar ?i a?a apele nu se vedeau nic?ieri. Cel pu?in nu ?n acel loc prin care zburda liber vantul, acel loc ce p?rea un fragment de basm imortalizat pe-o panz? alb? ?i moale ?i ?n care domnea de asemenea o lini?te ce se sim?ea pl?cut pe piele.

  Dar nu doar omul ce s-ar fi putut nimeri ?n acele locuri sim?ea pl?cut al naturii parfum, ci ?i ?ns??i natura, cea care p?rea adormit? ?n acele clipe, c?ci copacii ??i ??nghe?aser?” crengile ?n dansul lor cu vantul, firele de iarb? r?maser? asemeni acelor de pe spatele unui aricel ?n timp ce miroseau zarea, cea ?mb?ls?mat? de parfumul florilor ce-?i ?ntinser? prea mult rochi?ele petalelor ?i a?teptau cumin?i un dar ce-avea s? vin? de sus a?a cum credeau ele. ?i aceea feerie era de nedescris. Era ca o poveste pictat? ?n aer, pe frunzele copacilor, pe-ale lor trunchiuri, printre tufi?urile din p?dure sau pe iarba ?i florile de pe campie, ceva ce nicicand lumea nu v?zuse pan? atunci. Dar… o v?zuser? razele de soare, cele care priveau ?i ?n acele clipe minunea lumii, ce putea fi v?zut? doar pe spatele garbovit al b?tranului munte, cel ce adormea ?n susurul apelor de izvor, dar ?i cel care nu era totu?i sc?ldat ?n totalitate de ape.

  Tocmai de aceea, tocmai datorit? acelui sunet pl?cut, natura adormise ?i ea ?mpreun? cu muntele. De fapt dormeau ele de 7 mii de ani deja de cand Ciclopii p?r?siser? acel munte. Sau poate erau doar amor?ite? Nimeni nu ?tia exact. Cert era ?ns? c? frumuse?ea acelor locuri se oprise ?n loc ?i era v?zut? doar de Titani, atunci cand veneau acolo ca s?-?i ?ncarce sacul sufletului cu energie sfant? sau cand cineva venea s? vad? ce mai fac… Moirae, cele ascunse ?n adancul Muntelui ?i care n-aveau s? mai vad? nicicand soarele.

  Iar acest secret, adanc ascuns ?n al muntelui m?runtaie, era ?i cel care f?cea natura s? se simt? st?pan? pe sine. De aceea se r?spandise ea pan? h?t pe crestele cele mai ?nalte ale b?tranului Uria? Kyllini, acoperindu-l c-o hain? moale, de un verde-maroniu, ?ncercand astfel s? ascund? de ochii lumii ce se ?ntampla ?n adancuri pe lang? a-l face pe s?rmanul om trudit s? simt? pl?cere privind la acele creste.

  Dar, ca ?n orice basm, nu tot ce era pe acel munte era miracol ?i ?ncantare. Nu, nu. Acolo se mai sim?ea, chiar dac? doar din cand ?n cand, prezen?a unui Spirit ciudat, care colinda nestingherit acel munte, nev?zut fiind de ceilal?i, ori de cate ori ?i poftea inima. Chiar ?i a?a, chiar dac? practic nu-l vedea nimeni, acel Spirit era totu?i sim?it: de vant, de ape, de parfumul florilor ?i chiar de firele de iarb?, cele care-?i plecau ?ncet c?p?oarele cand t?lpile goale ale acelui Spirit nev?zut treceau pe lang? ele ?ndreptandu-se la pas lent spre varf de munte, acolo de unde se auzeau ?oapte ciudate, ?oapte ce aminteau de blestem, miracol ?i durere, ?oapte pe care de?i oricine le putea auzi, nimeni nicicand nu ?ncercase a le ?n?elege, tocmai din cauza c? trezeau ?n sufletul lor teama… cea de-a nu te face ?ntr-o zi nev?zut ?i-a pierde odat? ?i pentru totdeauna b?t?lia cu miracolul lumii, cel simplu numit Via??.

  Chiar ?i a?a acele ?oapte erau unice. De ce? Pentru c? la ?nceput se sim?eau doar ca o u?oar? boare de vant pe piele, acea boare care r?corea zarea, care se unea cu crengile copacilor seculari, f?candu-le s? danseze ?mpreun? cu frunzele, ca mai apoi s? coboare pe trunchiuri, s? s?rute ale lor trudite r?d?cini de parc? ar fi fost sfinte, iar odat? ajunse pe p?mant s? se taraie asemeni lianelor pan? h?t ?n adancurile p?durii. Dar, chiar ?i dac? vedeau ?i sim?eau asta, acei copaci, considera?i de to?i uria?i ?n?elep?i de poveste, nu putur? nicicand s? explice cine era cel vinovat de acele sim?uri. Puteau doar s?-?i imagineze ?i s? ?opteasc? acela?i nume ?optit de vant ?i p?s?ri, un nume temut ?i venerat de to?i pan? la unul, cea cunoscut? de to?i ca cea de-a Patra Moirae.

  ***

  Urcand spatele garbovit al muntelui Kyllini la pas lent ?i descul??, Parca inspir? adanc al naturii parfum. ?i zambi, sim?ind atat de pl?cut? mirozna aerului ?i atingerea firelor de iarb? ce-i atingeau t?lpile. Chiar ?i a?a, acolo, ?n jurul Parc?i, mirosea ?i-a s?lb?ticie, c?ci, nefiind locuit de nimeni, acel munte se s?lb?ticise de-a binelea ?i atat copacii, cat ?i florile, iarba, tufi?urile ?i chiar ?i viet??ile ce se g?seau acolo erau ?n totalitate s?lbatice, nefiind deloc obi?nuite cu prezen?? uman? pe-acolo. Tocmai de aceea st?teau ascunse cand cineva trecea pe-al?turi ?i pandeau, oarecum din umbr?, la ceea se ?ntampla pe campie.

  Asta ?ns? pe Titanida Sor?ii p?rea s? n-o deranjeze. La fel n-o deranja nici s?lb?ticia sim?it? ?i ?n interiorul ei ?n acele clipe, iar asta se datora f?r? doar ?i poate acelui aer rebel sim?it ?n jurul ei: cel n?scut din magia puterii ei ?i-al muntelui. ?i, acela?i aer, cel ce-avea chip de vant n?stru?nic ?n acele clipe, ce se juca cu firele de p?p?die smulse de pe ale lor tulpine, se ?nc?p??ana de asemenea s? nu se ?nchine acelei noi st?pane, cea de-a Patra Moirae. Iar a vantului ?nc?p??anare ?i nebunie totodat? se vedea cumva ?n unele fire de iarb? ce-?i ridicaser? c?p?oarele cat de mult putur? ?i asta din cauza c? pan? ?i ele erau atat de dornice s? vad? chipul Parc?i, cel nev?zut de nimeni ?i cel pe care to?i voiau s?-l vad?. Tocmai de aceea ?i zambea Parca, pentru c? ?tia ce-?i dore?te ?ntreaga natur?, ce-?i dore?te pan? ?i cerul, cel ce-o pandea de sus cu ochi de nori albi-fumurii, formand diverse desene pe bolta albastr?.

  ??i totu?i ?nc? simt magia,” spuse Parca cu glas duios, v?zand acea curiozitate a naturii. Ea ?ns? prefer? s? p?streze secretul chipului ei doar ca s? poat? admira ?n t?cere feeria naturii. Totodat? p?stra ?i misterul na?terii ei, c?ci mul?i ?i-o imaginau cu trup de Fecioar?, al?ii spuneau c?-i zei?? cum n-a mai v?zut lumea, pe cand restul lumii spunea c?-i c?prioar?, c?ci tocmai pentru c? era ea sfioas? nici nu se ar?ta lumii.

  Dintr-o dat? ?ns? fu trezit? din a ei dulce visare de-un chi?c?it. De aceea se opri locului ?i privi ?n fa?? ?n timp ce asculta cu aten?ie t?cerea muntelui. Dar, nici dup? minute bune de ascultat, nu auzi nimic altceva ?i asta i se p?ru straniu. Chiar ?i a?a nu se l?s? ?n?elat? de lini?tea ?i taina locurilor. ?i, pentru a asculta mai bine glasul sfant al muntelui, care totu?i p?rea s?-i vorbeasc?, Parca-?i scoase gluga de pe cap, cea a lungii tunici de culoare gri-?nchis pe care-o purta pe umeri ?n acele clipe, ?i privi atent ?n jur.

  Iar copacii, la vederea chipului Titanidei, ?ncepur? s? fream?te de ?ncantare. Apoi ale lor ?oapte de amira?ie fur? duse pe aripi pan? h?t ?n zare, de auzir? toate plantele ?i vie?uitoarele din zon?, care-?i ridicar? c?p?oarele sau ?i le i?ir? de prin scorburi ?i vizuine ca s-o poat? ?i ei ?n sfar?it vedea pe cea de-a Patra Moirae.

  Acest fream?t ?ns? nu fu ceva care s-o impresioneze totu?i pe Parca, care continua s? cerceteze atent ?mprejurimile. De ce? Pentru c? acel chi?c?it auzit mai ?nainte nu era totu?i ceva specific locurilor, chiar dac? n-ar fi fost deloc straniu s? fie sunetul scos de vreun ?istar sau ?oarece. De aceea ?i-?i ?inea Parca urechile ciulite, c?ci era sigur? c? dup? acel sunet straniu la sigur va urma ?i altceva.

  Minutele ?ns? treceau f?r? ca ceva anume s? se ?ntample. Apoi, dintr-o dat?, natura ?ncremeni, parc? controlat? de-o stranie putere ce venea chiar din adancul p?mantului sau de undeva de sus, dinspre bolta cerului, iar asta ?ntr-adev?r reu?i s-o uimeasc? pe Parca, care nicicand nu fusese martor? la a?a ceva ?n acele 7 milenii de existen??. ?i avea de ce s? fie mirat?, c?ci pe lang? natura care ?ncremenise era ?i acel sentiment al puterii cuiva asupra ei, o putere care p?rea s? fie mult mai mare decat oricare putere pe care ea o de?inuse vreodat?. Chiar ?i a?a, chiar ?i cu acea mirare ?n suflet, Parca decise s? nu ?ntreprind? nimic, ci doar s? a?tepte.

  Apoi, boarea de aer ?ncremenit? ?ncepu s? pulseze ?n jurul ei. Astfel Parca ??i roti ochii ?n jur, dar v?zu doar acea priveli?te de mai ?nainte. Chiar ?i a?a urechea ei putu prinde ?n cele din urm? un zgomot abia auzit, apropiindu-se de p?mant, de parc? ar fi fost o s?geat? zbur?toare aruncat? spre ea.

  Titanida ?ns? nu se feri din loc imediat, ci mai a?tept? cateva clipe pan? cand acel zgomot aproape ?i atinse al ei c?lcai. Abia atunci Parca zvacni ?n aer, transformandu-?i trupul ?n pas?re, ?i, l?sandu-se s? pluteasc? pe ale ei aripi mari ?i albe, survol? ?mprejurimile. Dar nici atunci nu v?zu nimic.

  ?i, tocmai pentru c? se mira nespus c? sim?ea magia, dar nu v?dea sursa ei, Titanida se ?ntreb?: ?ce fel de magie mai e ?i asta?” ?ns?, cand privirea ei ager? surprinse umbra cuiva mi?candu-se pe p?mant, ??i ?ndrept? privirea ?ntr-acolo. ?i, privind cu aten?ie la acea umbr?, realiz? c? nu era a cuiva care traversa acea campie mergand, ci era a cuiva care se pare c? era undeva ?n aer. De aceea ?i deveni extrem de atent?, mai ales cand v?zu c? natura ?n jur ??ncremenise” dintr-o dat? de parc? ar fi fost ??nghe?at?” de un suflu polar ce trecuse ?n goan? pe acolo. Parca ?ns? ?tia c? nu era vorba de puterea naturii acolo, ci de puterea cuiva, mult mai mare decat a ei de altfel, care se apropia de acele locuri. De aceea ?i-?i spuse ?n sinea ei: ??ncearc? s? se joace cu mine. De asta nu-mi place mie aceast? priveli?te.” ?i, spunand aceste cuvinte, Parca sim?i furie ?i iritare ?n stomac, c?ci cu adev?rat nu-i pl?cea nici ce vedea ?n acele clipe, nici ce sim?ea ?i mai cu seam? nu-i pl?cea ei faptul c? cineva intrase pe teritoriul ei neinvitat.

  Dar, cum p?mantul p?stra t?cerea, iar asta se vedea ?n natura ??ncremenit?,” Parca deveni dintr-o dat? extrem de alert?. De aceea ?i-?i spuse: ?de p?mantul tace, atunci nelini?tea-i din aer.” ?i, ?n clipa ?n care vru s?-?i ridice privirea spre cer s? vad? de nu venea ceva dintr-acolo, z?ri o mi?care pe p?mant. Abia observat? era acea mi?care, dar ea o v?zu destul de clar: era un mic iepura? alb ce ie?ise din a sa vizuin? ?i adulmeca zarea. A lui ?ndr?zneal? ?ns? o mir? pe Titanid? care iar se ?ntreb?: ?doar un singur suflet viu ?n acest regat de piatr?? Cum e posibil? ?i… doar o singur? minte diabolic? ar fi ?n stare de a?a ceva, numai c? ea…,” ?uier? ?ns? printre din?i: ?Cronus,” cand ?n?elese cine era de fapt de vin? pentru tot ceea ce vedea ?i sim?ea.

  ??i stranse ?ns? pas?rea Parca aripile pe lang? corp ?n clipa ?n care auzi un vuiet venind de sus. ?i f?cu bine, c?ci, cat de curand, un uliu negru, mare cat toate zilele, trecu ca s?geata pe lang? ea. ?i, cat ai clipi, acel uliu se n?pusti asupra bietului iepura? alb, care se pare c? nu-l auzise venind de sus, pe care-l prinse cat de curand ?ntre ghearele sale ascu?ite. Dup? care, uliul pur ?i simplu se a?ez? pe p?mant, smulgand cu ciocul s?u puternic ?i coroiat din c?rni?a fraged? a iepurelui.

  Parca ?ns?, de?i v?zuse acel uliu savurandu-?i prada, nu cobor? pe p?mant. ?i nu pentru c? se temea de el, ci pentru c? decise s? a?tepte s? vad? ce urmeaz?. ?ntre timp pluti pe deasupra campiei, ?ncercand s? se ?ncarce cu energia muntelui ?n caz de-o fi nevoit? apoi s? lupte, c?ci ?tia ea c? imediat ce acel uliu va termina de ?nfulecat c?rni?a fraged? a iepurelui ceva i se va ?ntampla ?i ei.

  ?i avu dreptate, c?ci, imediat ce din micul animal pufos nu r?mase decat a sa blan? alb?, uliul o l?s? pe p?mant ?i ??i roti ochii ?n jur, c?utand ceva. Parca ?ns? era sigur? c? nu c?uta o alt? prad?, ci pe ea. ?i, ?n timp ce-o c?uta cu privirea pe p?mant, uliul tot ?nchidea ?i deschidea pliscul de parc? ar fi vorbit cu cineva. Chiar ?i a?a nu se auzea niciun sunet ie?ind din gatlejul lui.

  ?Cu cine totu?i vorbe?te?” Se ?ntreb? pas?rea Parca, confuz?, c?ci de?i era sigur? c?-i mesagerul cuiva nu putea ?n?elege a cui. De?i la ?nceput i se p?ruse c?-i trebu?oara lui Cronus. Dar… ceva ?n mi?c?rile uliului ?i ?n special ?n penajul lui ?l f?cea special, cineva pe care Parca nu-l mai v?zuse mai ?nainte, cel pu?in nu unul influen?at de Cronus. ?i, ?n timp ce analiza cu aten?ie mi?c?rile ciudate ale uliului, auzi un zgomot puternic de sus.

  De aceea ?i pas?rea se ?ntoarse ?n zborul ei lin ?i privi spre soare. Astfel ?i fu dat s? vad? alte ?ase s?ge?i ?ndreptandu-se ?n vitez? spre ea - ulii lui Cronus, ce p?reau s? aib? ?n minte doar moartea ei. Dar, chiar dac? ?n?elese Parca acest mesaj ?i destul de clar de altfel, decise s? nu fug?, ci s? lupte. De aceea ?i a?tept? cuminte ?n locul ?n care era. ?i, ?n clipa ?n care ulii erau la doar o azvarlitur? de b?? de ea, pas?rea alb?, de-o frumuse?e impresionant? de altfel, ceva asem?n?toare p?s?rii Phoenix ce ren?scuse din cenu??, ??i stranse marile aripi pe lang? corp, devenind dintr-o dat? extrem de mic? ?i sub?ire. Apoi, ?a?ni ?n sus ?i trecu prin acel mic cerc l?sat ?ntre ei de ulii care vrur? s-o prind? ?n capcan?.

  Astfel, ajuns? ?n afara grupului inamic, s?geata alb? ??i ?ntinse larg aripile ?n l?turi, redevenind pas?rea ceea superb? de mai ?nainte. Apoi, l?sandu-se condus? de curen?ii de aer, pluti ?n deriv? ?i se ?ntoarse cu fa?a spre acei ulii ce-o c?utau ?nfuria?i ?n locul ?n care-o v?zuser? mai ?nainte, c?ci nu ?n?elegeau unde totu?i le disp?ruse prada.

  ?Acum e ?ansa mea!” ??i spuse Parca, ranjind cu ?iretenie ?n sinea ei. Dup? care se transform? ?n pr?d?tor ?i se arunc? asupra lor, b?tand furtunos din ale ei mari aripi chiar deasupra corpurilor lor. Chiar ?i a?a fu ?i ea r?nit?, c?ci la fel ca ?i ea, ulii ciupeau pan? la sange din trupul ei, iar mici m?rgele ro?ii se vedeau ici ?i colo rostogolindu-se pe penajul alb.

  Parca ?ns? nu renun??. De aceea, chiar ?i dac? sim?ea inferioritatea numeric? cu inamicul, decise s? nu dea bir cu fugi?ii. ?i, pentru a-?i asigura succesul, ??i folosi puterea ?i creie alte p?s?ri albe, mai mici ca ea totu?i, c?rora le d?du ordin s? atace necontenit ulii pan? nimic n-o s? r?man? din ei. Dup? care se ridic? ?n aer, mult deasupra lor, ?i a?tept?, convins? astfel s?-?i recapete mai ?ntai puterile.

  Sim?ea ?ns? c? pericolul nu trecuse. ?i-l sim?ea bine chiar prin acele r?ni deschise f?cute de ciocurile uliilor. La fel ?tia c? b?t?lia nu se terminase ?i c? nu doar cei ?ase ulii erau dup? ea. Dar… nu z?rea niciun alt pericol ?n jur, precum nu-l mai vedea pe acel imens uliu negru ce fusese c?l?ul iepura?ului. De asta ?i se ?ntreb? confuz?: ?unde-a disp?rut?”

  R?spuns ?ns? ?i d?du soarele care-?i ?ndrept? razele spre ea. Astfel putu z?ri, reflectat? pe penajul alb al suratelor ei care luptau ?nc? cu ulii, o mare umbr? ce p?rea s? fie chiar deasupra ei. Dar ea nu privi direct ?n sus, ci ??i ?ntinse ?i mai larg aripile ?i se aplec? mult spre stanga. La fel f?cu ?i umbra deasupra ei de parc? ar fi imitat-o. Apoi Parca se aplec? spre dreapta ?i la fel f?cu ?i umbra. De aceea ?i surase apoi Parca: ??ncearc? s? m? bat? cu propriile arme. Atunci… s?-i d?m un pic de savoare jocului ?stuia.” ?i, strangandu-?i iar aripile pe lang? corp, Parca se ?ndrept? cu capul spre cer, asemeni unei s?ge?i. Dup? care ?ncepu a se ?nvarti ame?itor de parc? ar fi fost prins? ?ntr-un uragan.

  Dar, de?i vruse s?-?i despisteze astfel inamicul, fu ?i ea surprins? ?n cele din urm?, dup? ce, ajuns? la ?n?l?imea dorit?, ??i desf?cu iar larg aripile, dar continu? s? pluteasc? pe vertical?, de parc? ar fi fost un om stand ?n picioare. ?i-l v?zu pe inamic. Chiar ?n fa?a ei, stand ?n aceea?i pozi?ie ca ?i ea de parc? s-ar fi uitat ?n oglind?: acela?i uliu negru pe care ?l v?zuse primul.

  ?ns? ceva-i p?ru schimbat la el Parc?i. De aceea ?i-l privi mai atent. Astfel v?zu c? avea ochii complet ro?ii ?i nu negri ca prima dat? cand ?l v?zu ?i cand atacase iepurele. ?i, ranjind, Parca ?uier? printre din?i: ?Cronus! Tu erai! Am avut dreptate.”

  ?La fel ca ?i mine, cel care a prev?zut c?-?i vei ?nte?i vizitele la barlogul surorilor tale, Parca. ?i, nu? de ce, dar mie asta-mi miroase a conspira?ie.”

  Parca ?ns? rase: ?acela?i lucru l-ai spus ?i Ciclopilor acum ?apte mii de ani. De ce? Pentru c? ?i de ei te temeai c?-?i fur? energia muntelui, cand nu f?ceau s?rmanii decat s?-?i duc? traiul ?n lini?te. La fel ca mine care doar… ??i viziteaz? surorile mai mari ca s? cear? un sfat bun.”

  Fu randul lui Cronus s? rad?: ?de ce totu?i nu te cred?”

  ?Pentru c? mereu ai fost astfel: temandu-te pan? ?i de umbra soarelui ?i neavand ?ncredere ?n nimeni. Doar c? de data asta gre?e?ti, m?rite Cronus, c?ci eu nu-s asemeni Ciclopilor ?i nu m? tem de cuvinte. De asemenea… n-o s? plec de pe acest munte de unde-mi iau puterea ?i departe de care nu pot tr?i pentru mult? vreme.”

  ?Ui?i ?ns? din bun?tatea cui ai ap?rut, Parca. Am fost noi, Titanii, cei care-au acceptat na?terea ta. Dar… n-am v?zut deloc recuno?tin?? de la tine pentru a noastr? fapt? bun?. Din contr?: doar ?ncerci s? ne furi ?i mai mult? putere venind pe acest munte.”

  ?S? v? fur puterea?” Spuse Parca cu ironie ?n glas. ?Spui cuvinte mari, m?rite Cronus, dar neadev?rate, c?ci eu nicicand n-am furat nimic de la nimeni. Doar… ?mi duc traiul h?r?zit mie de Cosmos. De aceea ?i consider cuvintele tale semn al avari?iei tale. ?i… corecteaz?-m? de gre?esc!” ?i, spunand acele cuvinte, vocea Parc?i ?ncepu s? tremure u?or. Nu sim?ea ?ns? team?, ci o oarecare ur?, c? fusese acuzat? de ceva ce nicicand nu f?cuse. Totodat?, vorbindu-i astfel lui Cronus, ?ncerca s?-i arate c? nu se teme de el ?i c? nu va ceda presiunilor lui ?i nici nu va pleca de pe munte a?a cum ??i dorea el ?i asta tocmai pentru faptul c?-l considera un Titan nebun, cel al c?rui soart?-i h?r?zise s? fie ?nvins ?i detronat de propriul fiu, ce era de fapt ?i-a lui mare team?.

  Dar, t?cand, ?l f?cu pe Cronus s? simt? anxietate ?n piept. De asta ?i-o ?ntreb? cat de curand: ?ce pl?nuie?te de data asta a ta minte diabolic?, Parca? La sigur nimic bun! ?i… mai bine vorbe?te-mi decat s? taci, c?ci…”

  ?…de vorbit o s? vorbesc eu, dar nu-s sigur? c?-?i va pl?cea ce-o s? auzi.”

  ?M? amenin?i cumva?”

  ?Nu. Desigur c? nu. Doar… ??i spun care-?i va fi destinul, c?ci anume destinul, cel de care te temi atata, va fi cel care te va ?ngenunchea. Cu ajutorul celor c?rora le ?ntorci spatele ?n aceste clipe.”

  ?O r?scoal? atunci.”

  ?I se spune profe?ie, Cronus. Tu ?ns? nu e?ti preg?tit s-o vezi. Nu ?nc?, pentru c? ai t?i ochi sunt orbi ?i nu v?d nimic ?n jur. Dar ar fi bine s?-i deschizi totu?i larg ?i s? fii atent la ce se ?ntampl?.”

  ?Nu v?d de ce a? face-o!” Spuse Cronus sfid?tor. ?Nu-i nimic de v?zut aici, precum ?i tu nu e?ti decat o Titanid? a Sor?ii sortit? pieirii.”

  Parca surase: ?crezi c? nu-mi ?tiu soarta, Cronus? Crezi c? nu ?tiu cum voi sfar?i ?n cele din urm??”

  ?Da, pentru c? dac? ai fi ?tiut nu mi-ai fi vorbit astfel ?n aceste clipe.”

  ??i nici nu ?tii cat gre?e?ti spunand aceste cuvinte. De ce? Pentru c? eu, spre deosebire de tine, accept ceea ce mi se va ?ntampla, c?ci atat tu, cat ?i eu, vom pieri de mana urma?ilor t?i. Doar c? unica diferen?? dintre noi doi va fi c? eu o s? fiu lini?tit? cand asta o s? se ?ntample, iar tu pe veci nelini?tit, privind la cel ce va conduce lumea pe veci de pe tronul t?u.”

  Cuvintele Parc?i f?cur? ochii lui Cronus s? scapere din cauza urii. ?i, ?n secunde, trupul uliului fu ?nconjurat de-o cea?? dens?, iar cand cea?a se dispers?, Cronus fu v?zut ?n toat? splendoarea, stand pe spatele uliului. V?zandu-l, Parca-i lu? exemplul. Dar, spre deosebire de Cronus care nu putea nici m?car pluti ?n aer, Parca o f?cu. Apoi ??i ?ntinse mana spre el ?i-i spuse cu glas ademenitor: ?de vrei… pot s?-?i ar?t viitorul.”

  ?M? lipsesc,” ?i ?uier? Cronus printre din?i. ?La cat de ?n?el?toare po?i fi po?i s?-mi ar??i doar lucruri false. Dar, chiar ?i a?a, te asigur c? nu m? po?i ?nvinge, pe cand eu da. ?i asta se va ?ntampla cat de curand.”

  Parca iar surase: ?te referi acum la falsele Parca ce colind? lumea?” Asta-l f?cu pe Cronus s-o priveasc? atent. ?De unde ?tiu? Ei bine, Titane, se pare c-ai uitat cine-s ?i care mi-i rostul pe lume. La fel ai uitat ?i c? Titanida Sor?ii ??i poate vedea viitorul. De aceea ?i ?tiu prea bine cand cineva-mi vrea r?ul precum mi-l vrei tu, iar pentru asta trebuie s?-i mul?umesc p?rintelui Haos, c?ci, ?ncercand s? te ?in? ?n frau, mi-a dat ?ansa s? te controlez ?i pe tine.”

  ?A?a o fi. Cum spui. Numai c? ?i tu ui?i un lucru: c? atata timp cat eu exist tu n-o s? ai lini?te. La fel n-o s? ne ?nvingi nici pe mine ?i nici pe al meu tat?. De ce? Pentru c? n-o s? permit eu asta.”

  ?Ah, Titane, nicicand nu ?ncetez s? m? minunez de cat de prost e?ti. ?i… chiar crezi c?-s singurul t?u du?man? Ba bine c? nu, la fel cum nu-s cea care v? va detrona: nici pe tine ?i nici pe Uranus. De aceea… mai bine ?i-ai ?ndrepta privirea ?n alt? direc?ie, decat s? ataci suflete inocente.”

  ?Nici chiar atat de inocent? nu e?ti, c?ci…,” Parca ?ns?-i ?ntoarse spatele. ?i, cat de curand, se transform? iar ?n acea pas?re alb?. Nu zbur? ?ns? spre soare r?sare a?a cum inten?iona. Ci se opri locului ?i ascult? cu aten?ie gandurile lui Cronus: ?ce pune vipera asta la cale de data asta? Chiar n-are de gand s? m? atace, dar doar s?-mi fac? r?u modelandu-mi destinul?” Se mir? ?ns? s-aud? r?spuns la gandurile sale ?n capul s?u.

  ?A?a ?i e,” ?i spuse vocea Parc?i. ?Nu sunt eu cea care te va p?gubi, ci ?ns??i soarta. De aceea, de vrei m?car s? r?mai ?n via?? cand totul va fi sfar?it, caut? adev?rul propriei uri adanc ?n tine, acolo unde ?ncol?esc Semin?ele R?ului, c?ci acolo e cel mai vulnerabil loc al t?u ?i cel ce te va ucide ?n cele din urm?.” Dup? aceea, zvanind ?n aer, pas?rea Parca-?i ?ntinse larg aripile ?i se ?ndrept? spre p?dure. Apoi pluti ?ndelung pe deasupra ei, urcand tot mai mult spre varf de munte.

  ?n sufletul ei nu era ?ns? pace, ci furtun?, c?ci prea multe senza?ii sim?ise ea ?n acea zi. De asemenea nu ?tia ea nimic despre acel viitor despre care i se l?udase lui Cronus c?-l ?tie de parc?-l vedea ?n palm?. Dar totu?i: vedea anumite lucruri, precum v?zuse clar ?i c?derea de pe tron al lui Cronus. Cand se va ?ntampla asta ?ns? nu ?tia. Dar… avea de gand s? afle, anume intrand iar ?n cuibul viperelor Moirae, acolo unde ?tia prea bine c? poate afla ?i numele celor care-?i doreau atat de r?u c?derea Sor?ii ?i-a Titanidei ce-o controla.

  Ensure your favorite authors get the support they deserve. Read this novel on Royal Road.

  ***

  Pe aripi de vant, pas?rea magic? ?n care se transformase Parca, era dus? tot mai sus ?i mai sus pe munte. Dar… nu era doar ea ?n imensitatea acelui spa?iu dintre cer ?i p?mant: acolo era ?i magia ?i dorul, acel dor cu care ea se n?scuse ?n suflet ?i cu care avea s? tr?iasc? pan? la sfar?itul vie?ii ei se pare: dorul de cas?. ?i, la fel, nu doar ea sim?ea acel dor, ci ?i copacii pe deasupra c?rora zbura ?n acele clipe, care frem?tau u?or din frunze ?optindu-?i ?ncantarea: pentru acel munte ?i chiar ?i pentru acea pas?re alb?, m?iastr?, care-?i ?ntinse larg aripile ?n l?turi ?i se ?ndrepta spre o ?int? sigur?: spre orizont.

  ?n suflet ?ns? i se strecurase Parc?i nelini?tea, c?ci ?la sigur acel Titan cu inim? de piatr?, Cronus, care-i avar din fire ?i crunt, va face ce va face ?i va distruge lumea, c?ci nu degeaba a creat acele copii ale mele ?i le-a ?mpr??tiat pe ?ntreg p?mantul. ?n special sunt ele g?site pe t?ramurile ?ndep?rtate ale Regatului Soarelui Apune, cel care-?i va pierde ?n cele din urm? ?i ultimul vl?star de vi?? nobil? din cauza aceleia?i avari?ii de care d? dovad? ?i Cronus. ?i totu?i: este o mare diferen?? ?ntre ei, c?ci dac? Cronus doar vrea s? conduc? lumea ?i amenin?? s-o fac?, cel?lalt face tot posibilul ca s? conduc?. Chiar a apelat ?i la magie neagr?. De asta ?i se simte atat de greu ?i aerul pe acest munte, c?ci… f?r? doar ?i poate ?i ale mele surioare Moirae ?i-au varat coada ?i-au influen?at acea decizie. Cum nu de altfel, cand viseaz? s? scape din a lor ?nchisoare ?i s? conduc? ?i ele lumea. Doar c?…”

  Se l?s? ?ns? din nou pe-o parte, pe cea a inimii ce-i b?tea nebune?te ?n piept, ?i permise astfel rafalelor de vant, ce-?i ?nte?eau suflarea, s-o duc? sus pe munte. ?i, ?n acel ritm cand nebun, cand lin al vantului, Parca p?rea un mare avion de hartie. La fel era al ei zbor: ciudat ?i nen?eles, c?ci ?i singur? de altfel nu se putea ?n?elege pe sine. Chiar ?i a?a Parca nu visa la nemurire, ci la dreptate, o dreptate de care-i era la fel de dor precum ?i era dor de acel munte cand era departe de el. Numai c? nici ea nu ?n?elegea motivul pentru care sim?ea toate acestea.

  ?ntr-un final, purtat? lejer pe aripi de vant, Parca-?i aminti de-a ei na?tere. Asta s-a ?ntamplat acum 7 mii de ani, ?nc? ?nainte ca Haos ?i Ciclopii s?-i decid? soarta, c?ci Parca, cea de-a Patra Moirae, n-a fost n?scut? prin Poarta Puterii ca ?i surorile ei mai mari, ci a ap?rut dintr-un ou. De asta ?i-avea form? de pas?re m?iastr? ?n clipele cand se ridica ?n ?nalturi ?i plutea ?n ne?tire spre apus sau r?s?rit, chemat? ?ntr-acolo de-un dor tainic, de parc? ar fi vrut s? zvacneasc? tot mai mult ?i mai mult ?n sus, s? treac? de poarta cerului ?i s? ajung? ?n Cosmos, iar de acolo ?i mai departe, spre un loc ?ndep?rtat, dar totu?i necunoscut, pe care ea-l credea de asemenea ?acas?.”

  ?i oul din care Parca a ap?rut pe lume era total neobi?nuit. Avea form? oval? ca toate ou?le de pas?re, dar capetele-i erau turtite de parc? ar fi fost planeta P?mant ?i ale ei dou? Poluri ce nu se ridicau nici spre cer, dar nici nu se ?ndreptau spre p?mant, iar acea form? turtit? amintea de asemenea de-un magnet ?i asta datorit? micilor linii negre ?i sub?iri v?zute pe margini.

  Anume aceste margini ce aminteau de Polul Nord ?i Sud ce se resping au ajutat acea pas?re micu?? ce se forma ?n ou s? simt? prima tres?rire de via??, iar asta s-a ?ntamplat ?n Poiana lui Mannar, cea ascuns? adanc ?n inima P?durii Rophion. ?i… era ciudat c? Soarta alesese s? se nasc? anume ?n acel loc uscat ?i oarecum pe moarte ?i nu ?ntr-o poian? verde sau deasupra apelor care i-ar fi dat putere. Chiar ?i a?a via?a din interiorul oului se forma cu repeziciune, iar asta ?nsemna de asemenea putere.

  ?i, cat de curand, se auzi un cioc?nit ?n coaja oului. Apoi se mai auzi unul ?i ?nc? unul. De asta-?i ciuli natura urechile ?i ascult? ?n t?cere acel zgomot abia auzit. Ba chiar copacii ?i restul plantelor ?i animalelor ce auzir? acel cioc?nit ??i oprir? ?i respira?ia, c?ci era straniu s? aud? un astfel de cioc?nit de parc? s-ar fi lovit o lingur? de argint pe o form? sticloas? umed?: se auzea ca un clinchet. Desigur curiozitatea animalelor ?i a ?ntregii p?duri de altfel se datora ?i faptului c? acel ou nu era ?ntr-un cuib ?n copac sau pe p?mant, ci plutea ?n aer, undeva la doi metri de p?mant, ?nvartindu-se u?or de parc? s-ar fi aflat pe o ax?. ?i, dinspre ou, se sim?ea ?i-o magm? fierbinte, ca mai apoi s? se simt? una rece ?i tot a?a s? alterneze ?n doar secunde de parc? s-ar fi urm?rit una pe alta.

  Dar pentru boarea aceea nu era de vin? p?durea. ?i nici aerul. De asemenea nici curen?ii de vant. Acea boare de aer - cand cald?, cand rece - se datora Magiei Albe ?i Negre care ?nconjurau celula lui Mannar, ?inandu-l captiv pe el ?n?untrul ei ?i totodat? ascunzandu-l de lume. Dar, chiar dac? acele dou? magii ?mpletite aveau rolul s?-l ?in? pe el captiv, reu?ir? pan? la urm? s? creeze o via?? nou?, ceea ce putea fi considerat impresionant, c?ci acele dou? magii apar?ineau unei singure fiin?e - apar?ineau Gaeiei. Cel pu?in a?a fu la ?nceput, c?ci imediat ce via?a din ou ?ncepu s? se formeze fu atras? ?i-o alt? putere ?nspre el, cea a lui Mannar, care se afla sub acel ou.

  Mannar ?ns? nu fu con?tient de ceea ce se ?ntampla ?n jurul lui. Cel pu?in nu la ?nceput, c?ci ??i petrecea mai tot timpul dormind sau ?ntins pe spate, cu ochii ?nchi?i ?i privind cerul care se vedea atat de clar printre gratiile celulei sale. Dar, dintr-o dat?, observ? un curent de aer multicolor plutind ?n jur. De asta ?i se mir? nespus. ?i, ridicandu-se pe ?ezute, privi mai atent la acea boare multicolor? ce p?rea s? coboare spre el.

  ?O pan??” Se ?ntreb? Mannar privind ?int? la ea. Dar, cand acea boare cald? ajunse lang? el, fu cat de curand absorbit? de ale sale nare. ?i, nimerind ?n corpul lui, se mi?c? rapid prin el circuland ?n ritmul sangelul pan? ajunse astfel la c?lcaie. De aceea ?i sim?i Mannar ceva gadilindu-l ?i chicoti s?ltand u?or pe locul pe care st?tea. ?Gadil?!” Tot murmura el mi?candu-se din ce ?n ce mai repede. ??i aceste furnic?turi pe piele? Ce-s ele? De ce le simt?”

  Dintr-o dat?, sim?ind c? nu mai poate sta locului din cauza acelor furnic?turi care i se urcar? de la t?lpi ?n sus prin vini?oarele de pe piele, Mannar se ridic? ?n picioare ?i ?ncepu apoi a s?lta ?n jur, sc?rpinandu-?i talpa de p?mant ?i chicotind. Furnic?turile ?ns? nu disp?rur?. Din contr?: se sim?eau din ce ?n ce mai intense. De asta se ?nfurie el ?i, forn?ind ca un arm?sar s?lbatic ?nfuriat, se transform? ?n demon ?i ?ncepu apoi a lovi cu copita ?n p?mant, aruncand cu scantei ?n jur ?n timp ce-?i sc?rpina tot corpul cu unghiile.

  ?i ?n sfar?it sim?i cat de pu?in? alinare. De aceea ?i se ?ntinse el pe spate, f?r? a-?i schimba iar forma. Apoi, punand un picior peste cel?lalt ?i stand cu mainile sub cap, privi iar??i cerul. ?i, chiar dac? mai sim?ea acele furnic?turi ciudate pe piele, erau suportabile, iar cat de curand devenir? chiar pl?cute. De aceea Mannar surase. Dar fu ?i din cauza unei pene micu?e ?i albe ce se ?nvartea deasupra celulei, ?n valtoarea curen?ilor de aer.

  ?Ce-i asta?” ?ntreb? Mannar ?ntr-un tarziu cu voce inocent?. ?O alt? pan?? Dar… de unde s-au luat ele? De ce aici, c?ci de cand sunt ?nchis ?n aceast? celul? n-a nimerit nici m?car o pic?tur? de ploaie, de?i celula arat? expus?, dar?mite o pan?. Acum ?ns? au intrat dou? aici. ?i vin direct spre mine.” ?i, amintindu-?i c? furnic?turile celea pe piele fuseser? tocmai din vina primei pene, Mannar ??i astup? n?rile c-o man?, iar pe cealalt? o ?ntinse ?n fa??. Anume pe aceast? palm? ?i se puse aceast? a doua pan?. Numai c? asta fu ?i mai ciudat? decat prima, c?ci imediat ce-i atinse palma se topi asemeni fulgilor de z?pad? atin?i de-o man? cald?, iar pic?tura creat? de ea-i intr? lui Mannar prin pori ?i iar ?i nimeri ?n sange.

  De asta ?i se ?ncrunt? el ?i se ridic? iar pe ?ezute, ?ntrebandu-se: ??i asta ce dr?covenie mai e?” Dar, v?zand c? nu-l mai m?nanc? pielea ca prima dat?, dar simte o c?ldur? pl?cut? ?n corp, Mannar se sc?rpin? dup? ceaf?: era ?ncurcat.

  Dintr-o dat? ?ns? sim?i c? se cutremur? cu tot corpul. Ba chiar scoase ?i-un ?brrr, ce rece e!” dup? ce se scutur? bine. ?i, cand sim?i c?-l m?nanc? palma stang?, o privi ?int? curios s? vad? ce-o s? se ?ntample de data asta. Dar cand din palma lui ie?i un sub?ire firi?or ro?u, Mannar f?cu ochi mari de uimire. Mai ales c? firi?orul cela se tot lungi ?i se lungi pan? ajunse la partea de sus a celulei, trecu printre gratii ?i se ridic? tot mai sus.

  ?Nu, da!” Murmur? Mannar ?ncurcat. ?Acum chiar c?-i straniu.” Dup? care se ridic? ?n picioare ?i privi cu aten?ie spre locul ?n care firi?orul ro?u ce ie?ise din palma lui se uni cu un altul alb ap?rut de nic?ieri deasupra celulei. Apoi, cand cele dou? firi?oare formar? un ghem, acesta ?ncepu s? se roteasc? ca pe o ax? ?i, cat de curand, se form? acel ou n?stru?nic, cu capetele turtite. Numai c? acel ou n-avea culoare alb? sau aurit? ca toate ou?le, ci era multicolor, iar singura culoare care-i lipsea p?rea s? fie negru. De asta ?i ?ncepu apoi s? ?fure” energie de la Mannar, o energie de culoare neagr? care ie?ea din corpul lui ?i apoi ?nc?lzea oul. Numai c? el de acest nou ?furt” nu era con?tient.

  De ce era ?ns? con?tient era c? acel ou era ciudat. De asta ?i-l privea insistent, c?ci nu putea el ?n?elege ce fel de dr?covenie mai era ?i aceea care se forma deasupra lui. Dar, de?i avea o mul?ime de ?ntreb?ri ?n cap, prefer? s? nu le spun? ?n voce, c?ci, dintr-o dat?, ?ncepu s? se team? c? dac? zice m?car un cuvant ceva r?u se poate ?ntampla pentru el.

  Dar, chiar ?i cu acea team?, decise s? ?ntrebe ?n voce: ?nu ce acum, Mam? P?mant? Ce mai pui de data asta la cale?” R?spuns ?ns? nu primi de la ea, c?ci de?i-l ?nchisese ea acolo pentru c? el ?ncercase s?-i fure fluierul de la brau, la ?ndemnul lui Eris, ca s? poat? deschide apoi poarta Aeonului, nu st?tea prin preajm? ca s? vad? ce face el. De aceea ?i nu-i auzise ?ntrebarea.

  Chiar ?i a?a Mannar era con?tient c? ea era la curent cu ce se ?ntampla. Ca ?i atunci cand el ?ncercase s?-i fure fluierul, c?ci el se apropiase de locul unde ea-?i l?sase hainele ca s? intre apoi ?n rau ?i s? se scalde crezand c? ea nu-l vede. Numai c? blestematul cela de fluier ?l d?du de gol. ?i, cand ?ntinse mana s?-l prind? de coad?, fluierul ?ncepu a canta de unul singur. De aceea ?i ie?i atunci Gaea la fug? din rau ?i f?cu fluierul cela s? vin? la ea. Dar, chiar dac? furti?agul lui Mannar nu-i reu?ise, el tot fu pedepsit pentru asta ?i fu ?nchis timp de 7 secole ?n acea blestemat? celul? din centrul Poienei lui.

  Atunci Mannar ?ncerc? chiar s? scape cu milogeala. Nu-i reu?i ?ns? ?i asta din cauza capcanei de ape pe care Gaea o aruncase asupra lui, ape care, ?n contact cu trupul lui ?n fl?c?ri, ?l ?nl?n?uir? ?i-l secau de puteri. Ba chiar ea f?cu lan?urile celea de ap? s? se strang? ?i mai tare ?n jurul lui, spunandu-i c? o s? pl?teasc? pentru cele s?var?ite cu propriul trup ?i c? va fi liber doar dac? va da na?tere la ceva. Dup? care duse celula ceea ?n desi?urile p?durii ?i-o ascunse acolo. Dar, de?i trecuser? mai bine de ?apte secole de cand era el ?nchis acolo, nu putu p?r?si locul cela ?i pace.

  De aceea, ?n momentul ?n care v?zu acea ciudat? sfer? ce amintea de-un ou deasupra celulei sale, Mannar realiz? c? cel mai probabil se apropia timpul libert??ii sale, c?ci faptul c? d?duse energie din propriul trup acelui ou putea fi considerat? tot o form? de-a da na?tere. Numai c?, pentru a-?i vedea libertatea aproape, ?i trebuir? alte 49 de zile de a?teptare. Chiar ?i a?a Mannar se ?mb?rb?ta pe sine spunandu-?i: ?de mai rabd ni?el scap de aici. ?i… Mam? P?mant, doar a?teapt?-m?, c?ci la sigur te caut de imediat ce ies de aici ?i asta doar ca s?-?i ?mul?umesc” pentru aceste ?apte secole de captivitate, ?apte lungi secole ?n care m-am plictisit de moarte ?i am uitat de-ale mele planuri. ?i… cred c-o s?-mi ?ncep r?zbunarea cu ceea ce va ie?i din oul cela, c?ci la sigur e ceva trebuincios ?ie, pe care n-am de gand s?-l las viu.” Dup? aceasta ?ncepu a rade zgomotos ?i de aceea n-auzi cioc?niturile ?n ou. Dar anume acel ras ?i-l ajutar? pe pui s? scape din coaja ceea ?i s? pluteasc? apoi ?n aer, oarecum uluit ?i ne?n?elegand unde nimerise.

  V?zandu-l ?ns? atat de micu? ?i inocent, Mannar ranji. Apoi, ?uierand printre din?i un ?e?ti al meu se pare,” ?ntinse mana dreapt? ?n sus cu gand s? prind? puiul cela alb ?i micu? ce plutea deasupra curen?ilor de aer cald. Numai c?, ?n momentul ?n care mana neagr? a lui Mannar mai nu-l atinse, puiul zvacni din locul ?n care plutea ?i se ridic? apoi spre cer, transformandu-se astfel ?n acea superb? pas?re ?n care se transforma mai apoi Parca cand voia s? zboare.

  Ceea ce fu ?ns? impresionant la pas?rea ceea era c? coada ei era format? din pene cu ochi multicolori pe ele: cate unul pe fiecare pan? de altfel. ?i, acei ochi demonici, clipeau, parc? f?candu-i ?n ciud? lui Mannar care reu?i s? smulg? doar pana cu ochiul negru pe ea. De asta r?cni el ca apucatul ?i vru s? arunce pana ceea. Numai c?, privind-o, v?zu ochiul cela ce p?rea de cerneal? privindu-l cu aten?ie. De aceea Mannar ?l privi ?i el atent, c?ci era cu adev?rat un lucru diavolesc ochiul cela.

  Dar, ?n clipa ?n care ochiul ?i spuse: ?m-am ?ntors iar la tine, st?pane,” Mannar f?cu ochi mari, c?ci nu ?n?elese cine-i vorbea totu?i. De aceea ?i tres?ri iar cand ochiul ?i spuse: ?sunt eu, st?pane, nu m? recuno?ti? Sunt r?ul din tine, cel care-a dat na?tere unui altuia. Vorbesc acum de acea pas?re care s-a avantat spre cer ?i care o s? se al?ture mai devreme sau mai tarziu cauzei noastre. De aceea-?i spun s? fii atent ?i s? nu faci nimic care s? atrag? aten?ia noastr? sau vom fi pierdu?i to?i pe vecie.”

  ?Vom fi pierdu?i? Atunci? Ce-ar trebui s? fac?”

  ?S? stai ascuns, st?pane Mannar. Cel pu?in pan? timpul nostru va veni. Iar cand vine timpul cela ??i promit c? ?ntreg p?mantul o s? ne cad? la picioare.”

  ?Dar… crezi c? Eris va fi de acord cu asta?”

  ?Desigur c? da,” ?i r?spunse ochiul cu voce mieroas?. ?De fapt ea este ?i cea care st? ?n spatele acestor eventimente, c?ci… e timpul s? schimb?m tactica de lupt?, diavole cu ?ase cozi. Altfel n-o s? avem succes. ?i nici n-o s? reu?im ceva atata timp cat suntem slabi.”

  ?Poate ?i ai dreptate. Dar… cum s? ne ?nt?rim totu?i puterea? Cum s? facem a?a ca s? reu?im? ?i… cine-i totu?i pas?rea ceea n?scut? din a mea putere?”

  ?Numele ei este Parca. E cea de-a Patra Moirae ?i…”

  ?O urzitoare?” ?i ?ntrerupse gandul Mannar. ?Atunci… putem deveni mai puternici, c?ci Moirae sunt de partea noastr? ?i cu aceast? nou? putere…”

  ?Aici te ?n?eli, diavole,” spuse ochiul cu ?iretenie, ?aceast? a patra Moirae e diferit?. De ce? Pentru c? are ?n interiorul ei Balan?a Puterii. Prin urmare, fiind f?cut? din bine ?i r?u deopotriv?, nu poate fi de partea noastr?. Dar… nici ?mpotriva noastr? nu e. Chiar ?i a?a trebuie s-o atragem de partea noastr?. Doar a?a vom ?nclina Balan?a Puterii ?n partea ?ntunecat? a puterii. ?i atunci…”

  ?…vom fi invincibili,” spuse Mannar aproape c? ?n delir. ?Dar… mai e o problem?… faptul c? ?i ceilal?i pot ?ncerca acela?i lucru. De aceea, eu zic s?-i atragem ?n capcan? ?i, ?n clipa ?n care vor ?ncerca s? pun? mana pe putere, s? sc?p?m ?i de ei,” ?i Mannar, frecandu-?i fericit palmele, reu?i ?n cele din urm? s? treac? printre gratiile acelei celule, care disp?ru ?ntr-un final. Dar nu plec? Mannar singur de acolo, ci lu? ?i pana ceea cu el, pan? pe care-o b?g? imediat ?n san dup? ce-i spuse despre al lui plan.

  Dar, ceea ce nu ?tia Mannar era c? nu doar el ?i pana ?tiau despre acel plan, ci ?i Gaea, care st?tuse ascuns? dup? un copac ?n tot acel timp. ?i, imediat ce-l v?zu pe Mannar ?ndep?rtandu-se, ie?i din a ei ascunz?toare ?i zambi. Apoi, privi ?n sus, ?i i se adres? lui Eris, chiar dac? nu era atat de sigur? c? aceea o auzea: ?f?r? s? vrea al t?u caine credincios ne-a spus ce-ai de gand. De aceea… pot doar s?-?i mul?umesc, c?ci astfel ?tim ?i noi ?n sfar?it ce trebuie de f?cut ca s? ?n?el?m soarta.” Dup? care ?ntoarse ?i ea spatele acelui loc ?i plec? ?n direc?ie opus? celei ?n care plecase Mannar.

  ***

  Dup? ce termin? de colindat muntele ?n lung ?i-n lat, ?nc?rcandu-se cu energie pan? la refuz, pas?rea alb? cu numele Parca se l?s? ?n sfar?it ?n fa?a grotei Arkadia. ?i, sub lumina razelor slabe ale amurgului, ce colorau ?ntr-un ro?u-sangeriu bolta cerului, Parca se trasform? ?n acea frumoas? fecioar? ce se ar?tase nu demult ?n fa?a lui Cronus. Apoi, ??i ?ntoarse fa?a ?i privi ?i ea amurgul, cel colorat ?n ro?u, de parc? ar fi fost un camp de b?t?lie ce-?i deplangea o?tenii c?zu?i ?n lupt?.

  Apoi zambi: ?e atat de frumos cand te ?ntorci acas?. Mai ales cand te–ntampin? chiar de la u?? un a?a frumos amurg.”

  ?i, ca prin minune, Gaea ap?ru dintr-o dat? ?n stanga ei ?i privi ?n aceea?i direc?ie. Dar, chiar dac? o sim?ise ap?rand acolo, Parca n-o privi. Nici chiar atunci cand Gaea spuse: ?a?a ?i e, c?ci nimic nu poate fi mai frumos decat apusul. Nici chiar acel r?s?rit sfant adorat ?i venerat de mul?i.”

  Abia atunci Parca o privi oarecum ?ncurcat?. ?Cum r?mane cu… ?r?s?ritul e o nou? via??," Mam? P?mant? S? nu uit?m totu?i c? anume r?s?ritul d? na?tere unei noi zile, asemeni ?ie care dai na?tere altor fiin?e.”

  ?La fel ca ?i tine,” spuse Gaea tot zambind. Apoi o privi: ?tu tot e?ti responsabil? de crearea destinelor ?i-ar trebui s? iube?ti r?s?ritul ?i nu apusul, sor?. Dar… pan? la urm?, cred c?-i gre?it s? iubim doar o parte a zilei sau doar un anotimp, nu crezi? De ce? Pentru c? asta ar ?nsemna s? ignor?m ?ns??i soarta care le creaz? pe amandou?. De asemenea, fiind tu cea care st? la carma sor?ii, ar trebui s? fii ?i cea care s? tind? s? conduc? ?i soarta naturii.”

  Parca ?ns? spuse cu ?iretenie: ?de ce s?-mi bat capul cu lucruri simple precum natura? S? zicem c?-i mai interesant s? manuie?ti soarta oamenilor ?i-a Titanilor. Uneori chiar poate fi picant.”

  ?Desigur. Exact ca a ta ?ntalnire de azi cu m?ritul Cronus. ?i-i chiar interesant c? te-a c?utat anume azi. Nu-mi zi: ??i caut? cumva o nou? consoart??”

  Remarca Gaeiei ?ns? o f?cu pe Parca s? rad? din tot sufletul: ?consoart?? Eu? Lui Cronus? Ba bine c? nu, sor? Gaea, c?ci… n-o iei de so?ie pe cea de care ?i-i team?, iar Cronus cu siguran?? se teme de mine. S? nu uit?m c? nu doar odat? a ?ncercat s? m? omoare ?n aceste ?apte milenii de existen?? a mea pe p?mant.”

  ?Chiar ?i a?a, chiar ?i dac? s-ar teme, ceea ce-s sigur? c? nu-i a?a, Cronus ar trage lozul cel mare de te-ar lua de so?ie. S? nu uit?m c? e?ti st?pana Balan?ei Sor?ii, cea de care Cronus se teme ca de drac. De ce? Pentru c? dac-ar pune mana pe controlul acelei Balan?e ar reu?i ?n sfar?it s? pun? mana ?i pe tronul lui Uranus, f?r? a se teme s? fie apoi detronat. De asta ?i-a ?ncercat s? te ucid?: crezand c? moart? tu al lui viitor nu poate fi influen?at.”

  ?Ceea ce de altfel nu-mi st? defel ?n putere.”

  ?El ?ns? nu ?tie asta. Ca nimeni de fapt, c?ci de-ar ?ti lumea c? suntem de fapt st?panii propriului destin s-ar uita altfel la tine, cea considerat? Titanida Sor?ii ?i care pare s? le manuiasc? echilibrul sufletului ?i existen?a.”

  ?Atunci pot s? m? consider norocoas?,” spuse Parca razand. ??i… poate ar fi o idee s?-i spunem ?i lui Cronus despre asta. Cine ?tie: adev?rul le-ar putea deschide ochii ?i Titanii n-ar atinge apogeul existen?ei lor ?n cele din urm?.”

  Auzind acest r?spuns, Gaea inspir? adanc ?i deveni dintr-o dat? serioas?. Apoi ?ntoarse spatele apusului ?i f?cu ca?iva pa?i prin fa?a grotei. ?i, abia dup? multe minute de t?cere, spuse ganditoare: ?cine ?tie dac-ar servi asta la ceva, Parca, c?ci… s? nu uit?m totu?i c? Titanilor le-a fost h?r?zit s? moar? ?nc? ?nainte de-a se na?te. ?i, chiar dac? nu vrem s? recunoa?tem asta, doar pu?ini Titani vor r?mane pan? la urm? s? conduc? lumea ?i natura. Dar o vor face totu?i din umbr?.”

  ?Chiar ?i a?a, Gaea, vor duce mai departe a ta munc?, c?ci din tine s-a n?scut tot. De asemenea tu e?ti cea care are puterea de-a opri Timpul. Prin urmare, de ?i-ai dori asta, po?i face aceast? lume s? piar? ?n fl?c?ri sau Timpul s? se opreasc? pentru totdeauna.”

  De aceea ?i Gaea zambi ?ntr-un final, melancolic?: ?ba nu mai am eu de mult acea putere, Parca, c?ci… am pierdut Puterea Timpului ?n clipa ?n care am folosit magia neagr? pentru a-l ?nchide pe Mannar ?n acea celul? ?i asta doar pentru a fi sigur? c? tu te vei na?te. ?n schimb: am pierdut Timpul.”

  Parca o privi ?ncurcat?: ?atunci, de tu nu mai ai puterea Timpului, cine controleaz? dar acea Balan???”

  ?Oamenii,” r?spunse Gaea practic ?n ?oapt?. ?Dar… ei sunt atat de orbi ?i nu v?d asta ?i totul pentru c? se las? condu?i de avari?ie, de puterea r?ului, de dorin?a de a distruge, ucide ?i cuceri. ?i… nici m?car nu-s con?tien?i c? n-au nevoie de asta ?i c? nu le serve?te la nimic, c?ci nu pot lua nimic cu ei dup? moarte. La fel cum nu-s con?tien?i c? pentru a fi fericit ai nevoie de atat de pu?in: de prieteni.”

  Apoi Gaea iar oft? ?i-?i plec? capul. Astfel putu z?ri o mic? piatr? alb? la picioarele ei. ?i, datorit? formei ei neobi?nuite, Gaea se aplec? ?i-o lu? ?n man?. Apoi, avand-o ?n a ei palm?, o privi o vreme, ca dup? aceea s-o ascund? ?n pumnul strans ?i s? priveasc? iar ro?ul cerului. ??tii, Parca, de multe ori m-am ?ntrebat care-ar fi fost soarta noastr? dac? am fi fost asemeni pietrelor.”

  ??i? La ce concluzie ai ajuns?”

  ?C? am fi fost mult mai statornici poate, c? nu ne-am fi dorit r?zboaie, ci prosperitate ?i dragoste. ?i, cine ?tie: poate c? a?a am fi avut via?? ve?nic? cu to?ii, v?zand pan? ?i viitorul str?-str?nepo?ilor ?i chiar ?i viitorul lumii.”

  ?Iar de asta s-ar fi ?ntamplat atunci Balan?a Timpului cu siguran?? ar fi fost distrus?. Cel pu?in s-ar fi oprit ?n loc.”

  ??i? Ce-i r?u ?n a sta pe loc uneori? Nimic, cred eu, c?ci… s? lu?m de exemplu cerul: el st? mereu ?n acela?i loc, dar de distrus nu se distruge. Chiar ?i dac? arat? el uneori ca un imens camp de b?t?lie colorat ?n sange el tot exist?, de parc? ar fi pas?rea Phoenix ren?scut? din cenu??.”

  ?Ah, Gaea, ?n?eleg ce vrei s? spui, dar de asemenea-s con?tient? c? exist? ?i dimine?i posomorate ?i nu doar ?nsorite. C? exist? zi cu ploi ?i furtun?, atunci cand cerul ?sta colorat ?n ro?u pare s? se r?zbune pentru toate p?catele lumii.”

  ?Atunci… cum r?mane cu noi, sor? Parca? Dac? nu putem opri timpul ?i nici schimba orizontul, de ce nu putem s? ne schimb?m m?car pe noi? De ce nu putem s? ne opunem r?ului ?i s? tr?im ?n armonie?”

  ?Tocmai din acela?i motiv pentru care lumea nu se schimb?: pentru c? nu noi control?m timpul, Gaea, ci timpul ne controleaz? pe noi. De aceea ?i suntem vulnerabili ?i c?ut?m ?mplinirea ?n lucruri m?runte. Chiar ?i a?a nu suntem nicicand capabili de reu?it? nici chiar atunci cand suntem a naibii de buni ?n trucuri ?i ?iretlicuri.”

  De aceea ?i zambi Gaea trist: ?exact pentru asta m-am ?i apropiat azi de tine.”

  ??tiu,” r?spunse Parca ganditoare, ?la fel cum ?tiu ce pl?nuie?te Eris folosindu-mi surorile, pe cele trei Moirae. Dar, chiar ?i a?a, chiar de ?tiu asta, nu pot face nimic ca s? le ?mpiedic. De ce? Pentru c? anume Balan?a din sufletul meu m? ?mpiedic? s? fiu de partea cuiva ?n acest r?zboi.”

  ?De aceea ?i ne a?teapt? vremuri grele. Vremuri cand ne vom ?ntalni pe campul de lupt? ca rivale.”

  ?De asemenea vom fi ?i prieteni pe campul cela de lupt?, Gaea, c?ci Balan?ele de tipul meu mereu tind spre r?u, dar ?i spre bine. ?i astfel cred c? va rena?te ?i Themis ?ntr-un final.”

  ?Dar e atat de lung drumul pan? acolo, Parca. Atat de mult? ap? trebuie s? mai spele roata timpului.”

  ?Cine ?tie?! Poate c? nu chiar atat de lung?, c?ci r?zboiul bate la u??, iar asta anun?? schimbare. Desigur anun?? ?i tr?dare ?i deziluzii, dar sunt necesare ele pentru victorie, c?ci… s? fim totu?i sinceri: niciunul din noi nu-i ?n stare s? ca?tige r?zboiul ?sta f?r? pierderi, chiar dac? va pl?nui totul pan? ?n cel mai mic detaliu.”

  ?Tocmai de aceea ?i-mi plange sufletul, Parca, c?ci acele victime despre care vorbe?ti sunt ai mei copii.”

  ?Nu doar ai t?i. S? nu uit?m c? nu ?ntreaga lume s-a n?scut din tine. Mai sunt ?i din cei ce vor muri n?scu?i din al meu trup. De aceea ?i suf?r ?i eu, cea considerat? pas?re magic? ce s-a n?scut asemeni p?s?rii Phoenix… din cenu??. ?i… cine ?tie: poat? c? lumea asta va fi iar un Phoenix ?n viitor.”

  Dup? asta Parca-i ?ntoarse spatele surorii ei ?i intr? ?n grot?, ?naintand tot mai mult ?i mai mult spre m?runtaiele ei. ?n urma ei Gaea o privi trist?, c?ci sim?ea din plin povara cuvintelor ei. Ba mai mult: sim?ea o imens? de?ert?ciune pe suflet, ca de fiecare dat? cand ap?rea pe Muntele Kyllini, ?n fa?a Grotei Arkadia ?i asta se ?ntampla doar datorit? plec?rii Ciclopilor lui Shiman care erau de fapt echivalentul puterii ei pe acel munte. Dar, odat? ei pleca?i, Balan?a din sufletul muntelui se dezechilibr? totu?i ca s?-i dea posibilitatea Parc?i s? se nasc? c-o balan?? ?n suflet. Asta ?ns? fu oarecum ?i e?ecul Gaeiei care nu-?i putuse ap?ra copii, c?ci ea-i considera ?i pe Ciclopi tot copii ei. De aceea ?i refuza ea s? vin? pe munte ?i-l evita pe cat posibil. ?n acea zi ?ns? sim?i nevoia s?-l revad?, c?ci ?tia c?-i ultima ei ?ans? de a se ?ntalni fa?? ?n fa?? cu Parca ?nainte ca aceasta s? lupte totu?i de partea r?ului. Sau… poate c? nu?!