?Curand lumea asta va fi ars? de soare, cerul va deveni negru ca c?trana din cauza urii ?i doar lumina lunii va face aceast? lume s? str?luceasc? straniu. Dar chiar ?i a?a asta nu va fi o speran??, c?ci lumea va ar?ta ?n acele clipe asemeni unei monede, cu o istorie diferit? gravat? pe fiecare dintre cele dou? fe?e ale ei. ?i va fi ciudat. Va fi greu de crezut. Dar totu?i lumea va trebui s? aleag? doar unul dintre cele dou? adev?ruri. De aceea ?i te ?ntreb, Obregon: tu ?n care dintre cele dou? adev?ruri vei crede?”

  Dup? astfel de cuvinte, cerul albastru al zilei se ?ntunec? ?n secunde. Iar pe el, ?n toat? splendoarea, se ar?t? capul de foc al unui lup negru. Lumina bl?nii ?n foc a capului lupului ?l f?cu ?ns? pe Obregon s? par? din ce ?n ce mai mic. ?i, ?n timp ce se tot tr?gea ?n spate, c?utand sc?pare, b?rbatul de 20 ?i ceva de ani baiguia necontenit: ?cine e?ti tu? ?i de ce-mi apari mereu ?n fa???”

  Lupul ?ns? t?cu o vreme. Cel pu?in p?str? lini?tea pan? cand ochii lui ?n fl?c?ri ??i pierdur? str?lucirea ?nfior?toare, iar a lui privire deveni cea a unui lup normal. Abia atunci spuse: ???i apar ?n fa?a ochilor mereu pentru c? tu e?ti cel care va domni peste soare, peste acel soare din care-mi iau puterea. Dar, din cauza mandriei tale infinite, am impresia c? totul va fi pierdut. De aceea ?i am decis s? intervin.”

  ?n timp ce lupul rosti astfel de cuvinte, capul lui deveni tot mai mare ?i mai mare, iar ?n contrast cu cerul ?ntunecat, fl?c?rile bl?nii lui p?reau cu adev?rat ?nfrico??toare. De aceea ?i continua Obregon s? se trag? ?n spate. Pan? se ?mpiedic? ?n cele din umbr? de-o piatr? ?i c?zu. Dar nu se opri locului, ci continu? s? se tarasc? pan? se lipi cu spatele de trunchiul unui copac ?i abia atunci ?n?elese c? mai departe de acel loc n-avea unde fugi.

  V?zandu-l ?ns? atat de speriat, lupul rase. Iar acel ras, oarecum straniu, de?i p?ruse la ?nceput a fi al unei fiin?e ce-a ras la o glum? bun?, i se p?ru lui Obregon c?-l auzea anume pentru a-l provoca pe el. De aceea ?i privi ?n jur ?ncercand s? g?seasc? ceva cu care s? se apere. Numai c? ?ncremeni cand v?zu c? trunchiul de care se lipise el nu era decat al copacului cela de Cedru, mare cat toate zilele, ?i care ?nsemna f?lnicia Nomanzilor. ?i… era atat de viu ?n acele clipe acel Cedru, ceva ce-l f?cu pe Obregon s? se cutremure pan? ?n str?funduri. De aceea ?i se balbai ?ntr-un final: ?dar… cum e posibil ca acest copac s? fie viu?”

  ?Pentru asta trebuie s?-?i mul?ume?ti doar ?ie. Tu ai fost cel care l-a ?nviat.”

  ?Ba nu-i posibil,” se ?nc?p??an? Obregon, scuturand din cap ?n timp ce privea ?int? Cedrul ce-?i frem?ta atat de viu coroana. ?Eu… eu nu-l puteam aduce la via?? cand anume eu am f?cut tot posibilul ca s?-l fac s? cad?. Dar e viu. Atat de viu e. De ce?”

  ?E din cauza urii ce s-a aciuat ?n a ta inim?,” ?i r?spunse lupul cu glas blajin. ?Din aceast? cauz? ?i-a ?nviat Cedrul ?i va fi viu atata timp cat ?ntunericul va domni ?n a ta inim?. ?i, dac? sincer, nu m? mir? deloc s? v?d ?ntuneric ?n al t?u suflet, c?ci tu reprezin?i de fapt durerea propriului popor, cel asuprit de milenii de Nomanzi. Dar, ceea ce nu ?tii tu e c? acest copac de Cedru e opusul inimii tale. Prin urmare, cat timp el e viu, inima ta va fi cufundat? ?n ?ntuneric.”

  ?Acest copac de Cedru e opusul meu?” ?ntreb? Obregon ?ncurcat. Apoi privi f?r? team? la capul lupului.

  Dar… i se p?ru atat de ciudat, c?ci nu mai era ?n fl?c?ri de data aceea. Ba chiar avea ?i-o alt? nuan?? a bl?nii: ceva ce amintea de smoala topit?. Chiar ?i a?a lui nu i se p?ruse ?nsp?imant?tor, ci-l asocie f?r? s? vrea cu un Zeu, ce-l ce vestea despre lucruri bune ?i nicidecum cu un mesager al iadului. ?l privi ?ns? cu ?i mai mare aten?ie pe lup cand acesta ?l ?ntreb?: ??i-i minte ce ?i-am spus prima dat? cand m-ai v?zut ?n vis? De fapt ce-?i spun mereu cand m? vezi ?n fa?a ta?”

  ?Da: c? lumea e o moned? cu dou? fe?e.”

  ??i-i purul adev?r, c?ci ceea ce vezi acum e doar o fa?? a monedei, ?n timp ce de cealalt? parte poate fi adev?rul.”

  Acum Obregon p?ru cu adev?rat ?ncurcat ?n timp ce-l privea pe lup. Apoi spuse: ?adic?, vrei s? spui c?… ceea ce v?d nu-i decat o iluzie?”

  ?Sau poate adev?rul?! Totul depinde de unghiul din care prive?ti la toate acestea.”

  ?Dar… s? zicem c? te cred. Atunci: cum s? fac s? ?n?eleg ce-i vis ?i ce-i real?”

  Lupul ?ns? rase auzind acea ?ntrebare. Era totu?i un ras melodios, chiar dac? se auzi ca un tunet rostogolindu-se ?n zare. ?Asta nu-i ceva u?or de ?n?eles,” spuse el ?ntr-un final.

  ?Dar… totu?i, cine e?ti tu? Din cate ?in minte nu mi-ai spus nicicand cine e?ti. Chiar ?i a?a ?mi apari astfel ?n fa?a ochilor: ca lup ?i nicicand cu forma ta real?.”

  ??i cine-a spus c? pot ar?ta altfel?” ?i spuse lupul cu ?n?elepciune. ?De fapt a?a ar?t eu acum ?i nu-s decat cel din viitor, un zeu ce n-a fost ?n stare s?-?i apare neamul ?i ?ara ?i de aceea a fost l?sat f?r? chip. ?i, ca s?-?i r?spund la ?ntrebare, eu sunt Zeul Focului. Lumea de asemenea m? va cunoa?te ca Lupul cel Negru, cel aduc?tor de lumin?. ?i, chiar de nu-s decat o proiec?ie acum, voi fi real candva: n?scut din oameni ?i Titani. Voi fi ?ns? zeu, voi domni peste un mare regat. A mea domnie ?ns? va fi scurt?, c?ci cel ce are o mare putere curgandu-i prin vene asemeni apelor de munte, nicicand nu poate fi statornic. ?i… numele meu va fi Fenrir, cel ce va de?ine puterea focului ?n lumea ?ntunericului, cel ?tiut de to?i cu numele de F?clia.”

  ?F?clia?” ?ntreb? Obregon ?i mai ?ncurcat ca mai ?nainte. Apoi se ridic? ?n picioare. ?Ce fel de f?clie?” Drept r?spuns ?ns? lupul f?cu s-apar? de-o parte ?i de alta a lui dou? f?clii. Apoi, acele f?clii, se transformar? ?n pumnale, ce p?reau s-aduc? lumin? ?n jur ?i nu moarte. ?Acum ?n?eleg,” spuse Obregon dintr-o dat?. ??i se spune F?clia din cauza lor.”

  ??i ai dreptate, c?ci le-am st?panit puterea f?r? s? le fi fost st?pan. De altfel aceste pumnale se apropie de tine acum. De aceea ??i spun s? fii atent cu ele, c?ci pot aduce atat speran??, cat ?i moarte poporului t?u. Prin urmare, de vrei s?-?i prosl?ve?ti numele ?i s?-?i aperi neamul, fii extrem de atent, Obregon. Totodat?: nu te gr?bi s? iei decizii, la fel cum nu te gr?bi s? ?ncerci s? supui via?a sau ea te va supune pe tine. ?i… chiar de ?ncerci tu s? fugi de Soart?, Soarta totu?i nu fuge de tine. De aceea ?i a trimis aceste pumnale la tine. Numai c?, de?i pare a fi un mare noroc pentru a ta cauz?, ?ine minte: c? nu po?i avea ceva de valoare f?r? a da altceva important la schimb.”

  ?S? dau ceva la schimb? Dar de ce? Singur ai spus c? aceste pumnale mi-au fost trimise de Soart?.”

  ?Iar acum vorbe?te avari?ia ?n locul t?u, Obregon, c?ci po?i avea doar un pumnal ?i nu pe ambele, c?ci, chiar de-au fost create de om, aceste pumnale au alt rol decat acela de a-?i salva poporul de la ananghie. Rolul lor principal e s? apere omenirea. De aceea ?i se apropie mai ?ntai de tine. Numai c?, pentru ca al t?u popor s? d?inuie ve?nic, tu trebuie s?-l ai doar o vreme. ?i va trebui ?ntre timp s?-l aperi ca pe ochii din cap, c?ci acel pumnal, ce-?i va aduce ?ie gloria, apar?ine de fapt altcuiva. De aceea, cand adev?ratul st?pan al pumnalului va bate la u?a ta ?i-l va cere ?napoi, tu s?-l dai f?r? s? cracne?ti, c? de nu, c? de ?ncerci s?-l ?ii cu for?a, atunci al t?u ultim vl?star va pieri f?r? urma?i. ?i, astfel, va pieri pe veci ?i neamul t?u.”

  Spunand aceste cuvinte, capul lupului disp?ru. R?maser? ?ns? acele pumnale ?n acela?i loc. ?i, dintr-o dat?, lumina lor crescu ?i crescu ?n intensitate, p?rand a fi un mare foc pe cale s? ard? fa?a lui Obregon care le privea insistent. De aceea ?i-?i acoperi el chipul cu bra?ul. Dar, ?n acel moment, se trezi, tres?rind, c?ci sim?i mana lui Condor atingandu-i um?rul.

  ?Ce? Ce se ?ntampl??” ?ntreb? Obregon speriat, s?ltand ?n picioare ?i privind ?n jur. Dar, v?zand c?-i lini?te, se calm?. ?A fost iar doar un vis, nu-i a?a?”

  ?A?a se pare, c?ci, Obregon, tu pari atat de obosit acum. ?i… am impresia c? iar ai adormit din cauza acelui lup,” iar cand ?l v?zu pe Obregon dand din cap c? da, ?ntreb?: ?ce-a spus de data asta? ?i-a spus el de ce tot ??i apare ?n vis?”

  ?Da, Condor, el azi cu adev?rat mi-a vorbit ?i mi-a spus c?-l cheam? Fenrir, c? va fi Zeu ?n viitor ?i c? de noi se apropie Lumina.”

  ?C? de noi se apropie Lumina? La ce anume te referi?”

  ?Nici eu nu ?tiu dac? sincer. Dar se pare c? vom afla curand.” T?cu ?ns? cand observ? trei siluete femeie?ti ?ndreptandu-se spre cortul cel mare. ?A?tept?m vizite?” ?l ?ntreb? el mirat pe Condor.

  ?Dac? sincer nu eram la curent cu asta. Dar, odat? ce cea pe care mereu am spionat-o a venit singur? aici, se pare c? e pentru a ne r?spunde la ?ntreb?ri.”

  ?Atunci… s? mergem s? afl?m ce-are s? ne spun?!” Spuse Obregon hot?rat. Apoi, punand un bra? pe um?rul prietenului, zambi, c?ci anume lang? Condor sim?ea c?-i ?n siguran?? ?i c? are pe cine conta. Astfel ?i se ?ndreptar? ei ?n cele din urm? spre cortul lui, c?ci doar ?mpreun? ?tiau c? pot afla ?i viitorul.

  ***

  ?Vorbe?ti de Maestrul Dike?” Practic strig? Obregon auzind-o pe Gaea spunandu-i c? veneau din partea Titanului. Apoi Obregon se ?ntoarse spre cele trei ?i privi atent la ele. Astfel v?zu c? b?trana st?tea ?n mijloc, Upprisinn ?n dreapta ei, iar Kaerlleikans ?n stanga. Dar, de?i privea atent la ele, nu-?i putu da seama cine s? fie cele dou? tinere, c?ci ?tia doar de b?trana Kailleia, cea care tr?ia ?ntr-o c?su?? d?r?p?nat? chiar ?n centrul ora?ului. Dar, cand surprinse privirea b?tranei a?intit? asupra lui, se uit? ?n ochii ei ?i-o ?ntreb? cu voce sigur?: ?atunci, unde-i maestrul Dike ?i de ce va trimis pe voi aici?”

  ?Pentru c? noi trebuia oricum s? venim aici. Iar ce ?ine de Dike… ei bine, va veni ?i el curand. Doar… ai r?bdare,” spuse Gaea extrem de calm?. ??i, pan? vine el, eu zic s? faci o alegere, m?rite Obregon, c?ci anume pentru asta suntem aici.” Dup? care b?trana se uit? la cele dou? tinere. Iar ele, ?n?elegand mesajul ei, scoaser? pumnalele de sub mantia pe care o ?ineau ?nc? pe umeri ?i le puser? pe mas? chiar ?n fa?a lor.

  ?Pumnalele lupului. Cele din vis,” ?opti f?r? s? vrea Obregon, privind ?int? la armele din fa?a fetelor.

  Dar, de?i vruse el s? nu se dea de gol, Gaea tot surprinse ?ncurcarea din privirea lui, la fel cum auzise ?i ce bolmojise el. De aceea ?i-l a?inti cu privirea ?i-l ?ntreb?: ?la care lup te referi anume?”

  Dregandu-?i glasul, Obregon se ?ndrept? de spate, convins fiind s?-i dea de ?n?eles b?tranei c?-i st?pan pe situa?ie. Numai c?, privind cu aten?ie ?n ochii ei, ?n?elese totu?i c? Condor fusese drept cand spusese c? nimeni nu poate ascunde ceva de aceast? b?tran?. De aceea ?i decise s?-i spun? singur pan? ea nu-?i va folosi trucurile asupra lui, c?ci astfel ?i putea da ?ansa s? afle chiar mai multe decat ar fi trebuit. ?Doar… cineva care-mi apare ?n vis,” spuse el, vrand s? par? deloc interesat ?n discu?ie. ?A spus c? numele lui e Fenrir, un Zeu din viitor sau a?a ceva. F?clia dac? nu m? ?n?el.”

  Aceste cuvinte ?ns?, de?i spuse f?r? mare interest, o f?cur? pe Gaea s? tresar?. Apoi ea privi la pumnale, ?ntrebandu-se ?n capul ei: ?dar… cum e posibil ca cel al c?rui suflet abia l-am pl?nuit s? apar? ?n visul cuiva?” ?n voce ?ns? nu ?ndr?zni s? pun? acea ?ntrebare, de?i ardea de ner?bdare s? afle cum va ar?ta acel Fenrir pe care ea voia s?-l aduc? pe lume.

  Trebui ?ns? s?-?i ascund? mirarea ?i curiozitatea din priviri ca s? nu-i dea ?ansa lui Obregon s? ?ncerce s? profite de pe urma sentimentelor ei. Numai c? observ? cat de curand c? el n-o privea pe ea, ci se uita cu aten?ie la cele dou? pumnale. De aceea ?i-?i ?uier? Titanida printre din?i: ?nu fi lacom, Obregon, c?ci nu le po?i avea pe amandou?. Doar unul.”

  ?Atunci ?l aleg pe…,” se gr?bi s? r?spund? Obregon, sim?ind o stranie senza?ie ?n piept de-a atinge unul dintre pumnale.

  Dar, la jum?tatea drumului de-a atinge pumnalul din fa?a lui Kaerlleikans, Titanida acoperi pumnalul cu palma ?i-i spuse lui Obregon: ?nu te gr?bi, m?rite, c?ci… ?nc? nu ?i-am spus ce condi?ii sunt pentru a-l avea.” ?i-?i a?inti apoi privirea asupra lui, privindu-l c-o stranie sclipire ?n ochi.

  Anume acea sclipire nu-i pl?cu lui Obregon. Ca ?i r?spunsul b?tranei. Dar decise totu?i s-o asculte, c?ci putea face mai r?u. ?i, a?intindu-?i iar ochii asupra fetelor care p?reau statui vii ?n acele clipe, ?ntreb?: ?condi?ii? Care anume?”

  ?Nu-i cine ?tie ce de spus. Doar de men?ionat faptul c? dac? alegi pumnalul gre?it, m? refer la faptul c? dac?-l alegi nu pe cel pe care ar trebui s?-l ai, atunci pierzi tot.”

  Asta-l f?cu pe Obregon extrem de atent, ?n timp ce Condor atinse manerul sabiei. Dar nu scoase sabia din teac? v?zand c? Obregon ?i f?cuse semn s? stea calm. Apoi privi ?i el atent la fa?a b?tranei care reflecta o calmitate de invidiat. ?i, ?ntr-un final, auzi ?i ?ntrebarea lui Obregon: ??i, cu… pierzi tot… te referi la?”

  ?La sensul direct al cuvantului, desigur,” spuse Titanida calm?, ?c?ci aceste pumnale ??i au menirea ?i locul lor ?n lume. Prin urmare ele trebuie s? ajung? ?n locul potrivit, iar acel loc le-a fost h?r?zit de Soart? ?nc? ?nainte ca apari?ia acestor pumnale s? fie adus? la cuno?tin?? celui care le-a f?urit, undeva ?n adancurile muntelui Eldur Fjall, iar cele care au anun?at apari?ia acestor pumnale nu-s decat Titanidele Somnului - Hyora, ?i cea a focului - Hestia. Dar, ceea ce n-au ?tiut se pare nici acele Titanide e c? dac? locul acestor pumnale va fi schimbat, la fel va fi schimbat? ?i-a lor menire ?i-al lor st?pan. Prin urmare vei disp?rea ?i tu… cel care trebuia s? aib? unul din ele.”

  Aceste cuvinte ?ns? fur? extrem de confuze pentru Obregon care scutur? dintr-o dat? din cap: ?ia stai pu?in c? nu ?n?eleg - dac? aceste pumnale au un st?pan, iar eu sunt unul dintre cei doi st?pani, atunci de ce nu-l pot primi pur ?i simplu? De ce-ar trebui s? risc ca s?-l am?”

  ?Pentru c? riscul asigur? ca?tigul,” spuse Gaea cu viclenie. ?De aceea ?i-?i spun s? te gande?ti foarte bine ?nainte de-a atinge unul dintre pumnale, c?ci atunci cand vei fi atins deja teaca unuia dintre ele… nu va mai fi cale de ?ntoarcere.”

  ?i, privind ?int? la el, Gaea reu?i cumva s?-l dezarmeze pe Obregon. Iar acela, sim?indu-se ame?it, ?nchise ochii ?i f?cu doi pa?i ?n spate, atingandu-?i fruntea cu palma. Ceea ce-i atrase ?ns? aten?ia fu faptul c?-?i sim?ea respira?ia devenind accelerat? ?i din cauza aceasta i se p?rea c? cele trei din fa?a lui nu-s decat vedenii venite acolo ca s?-l ?ncurce.

  Sim?ind ?ns? mana lui Condor atingandu-i um?rul, Obregon privi spre bunul s?u prieten ?i-i zambi, c?ci acea atingere ?l f?cu s? se simt? mai bine. Apoi decise ?fie ce-o fi,” ?i f?cu un pas spre mas?, cu gand s? ating? unul dintre pumnale. Dar se opri cand mana lui Condor se stranse ?n jurul um?rului lui, semn s? se opreasc?. De aceea-l privi iar ?i Condor ?i spuse: ?cred c? gr?bindu-te nu faci decat s? pierzi. De aceea analizeaz? totul cum trebuie. Tot ce este de partea ta ?i tot ce poate fi ?mpotriva ta. Abia atunci, cand ai cant?rit bine totul, po?i fi sigur c? nu gre?e?ti. ?i, ca s? fii sigur c? nu gre?e?ti, adu-?i aminte de copil?rie,” ?i Condor privi de data aceasta la Gaea, care stramba din nas v?zandu-l c?-?i b?ga nasul ?n treburile ei. Condor ?ns? zambi doar, ?n?elegand c? avuse dreptate spunandu-i acele cuvinte lui Obregon.

  Singurul care nu ?n?elese ale lui cuvinte fu Obregon se pare, c?ci acela-l ?ntreb? confuz: ?ce-ai ?n vedere cu ?adu-?i aminte de copil?rie?”

  ?Gande?te-te ?i singur la asta, Obregon, c?ci sunt sigur c? ?tii r?spunsul la ?ntrebarea - ce are un copil, dar pare s?-i lipseasc? adultului?”

  ?Inocen?a,” aproape c? strig? Obregon. Apoi, ?nchise ochii ?i a?tept?, ascultandu-?i ?n t?cere glasul inimii. Astfel, ?nc? cu ochii ?nchi?i, ??i ?ntinse iar mana spre mas?, ?nspre Kaerlleikans. Deschise ?ns? ochii cand palma sa atinse dintr-o dat? lemnul mesei atunci cand Gaea-i atinse dosul palmei ?i-o ?mpinse ?n jos. ?i, privindu-l ?n ochi, Titanida ?i spuse cu viclenie:

  ??i totu?i cred c? ?nc? te gr?be?ti, Obregon, ?i n-ai ales cum trebuie, c?ci preferi s-ascul?i sfaturile celor care n-au idee despre lume decat sfatul ?n?eleptului,” ?i, spunand aceste cuvinte, Gaea privi furioas? la Condor. Acela ?ns? doar zambi, ?n?elegand c? Titanida nu juca decat jocul oric?ruia ?nainte s? se ?nece: se ag??a de orice doar ca s? fie sigur c? se salveaz?.

  La fel nu se l?s? ?n?elat nici Obregon, care-i spuse b?tranei cu blande?e: ??ti?i ce-i deosebe?te totu?i pe oameni ?i Titani, Mam? P?mant?”

  ?i ?ntrebarea cu siguran?? o f?cu pe Gaea atent?, c?ci… una la man? - nu se a?teptase s? i se pun? o astfel de ?ntrebare ?i de aceea se ?ntreb? la randu-i: ?ce pune ?sta la cale? ?i ce fel de ?iretlic mai e ?i ?sta?” Iar doi la man?… nu se a?teptase ca el s? ?tie cine-i ea ?n realitate. Dar, surprinzand privirea insistent? a tan?rului, zambi, chipurile nu-i deloc ?ncurcat?. Apoi spuse ?n timp ce se a?ez? pe al ei scaun: ?uime?te-m?!”

  Calmitatea ei ?ns?, pref?cut?, ?l f?cu pe Obregon s? zambeasc?. Apoi ?i spuse: ??ncrederea ?i prietenia. Asta e ceea ce-i deosebesc pe oameni de Titani, c?ci ?n timp ce voi prefera?i intrigile ?i luptele continue pentru tronul lumii, tr?dandu-v? unul pe altul ?i ?njunghiindu-v? pe la spate, noi, oamenii simpli, ne ?ncredem ?n prieteni. De ce? Pentru c? prietenii nicicand nu tr?deaz?.”

  ?Eu… n-a? fi atat de sigur?,” spuse Gaea, zambind, ?c?ci sunt ?i din acei prieteni care ?njunghie pe la spate ?n timp ce ?n fa??-?i zambesc frumos. Dar… decide singur care din noi spune adev?rul ?n cazul dat.” Dar, de?i spusese acele cuvinte ca s?-l ?ncurce pe tan?r, ?tia totu?i c? el spunea adev?rul, c?ci, chiar dac? nu voia s? recunoasc?, Titanii mereu se luptaser? pentru tronul Universului. Numai c? ea mai ?tia un adev?r: c? oamenii nu erau decat copia Titanilor ?i c? jucau acelea?i jocuri periculoase ca ?i ei… doar c? pe p?mant.

  ?ntre timp ?ns?, Obregon privi atent la fa?a lui Kaerlleikans care-l privea ?i ea. Doar c? ochii ei, vr?ji?i cumva de puterea Gaeiei, p?reau s? nu-i spun? nimic tan?rului. Chiar ?i a?a el ?i zambi ?i atinse pumnalul din fa?a ei. Dup? care-i spuse, s?rutandu-i tinerei mana: ?bun venit ?n lumea mea, fiin?? cu chip de ?nger. ?i… ??i promit… c? vom crea aceast? lume ?n doi.” Dup? aceea, sco?and pumnalul din a lui teac?, Obregon ??i crest? palma, iar cateva pic?turi de sange se scurser? pe lemnul mesei. Apoi el privi la tan?ra care-i zambea.

  You might be reading a stolen copy. Visit Royal Road for the authentic version.

  Kaerlleikans ?ns?, de?i zambea, nu ?tiu la ?nceput de s?-i accepte propunerea sau nu. Dar, ?ntr-un tarziu, sim?ind o stranie senza?ie ?n piept, ca un imbold, se ridic? ?n picioare ?i se apropie de el. Apoi, ?n timp ce-l privea, ??i rupse o bucat? de material de la fust? ?i-i leg? rana. Dup? care s?rut? acea ran? ?i-i ?opti lui Obregon la ureche ?n cele din urm?: ?ai f?cut alegerea corect?, rege Obregon. De aceea a?teapt? aceea?i fidelitate ?i de la mine.” ?i, ridicandu-se pe varfuri, ?nchise ochii ?i-l s?rut? pe Obregon pe obraz. Dup? care, ru?inat?, fugi din cort, urmat? de Upprisinn la ?ndemnul Gaeiei.

  Acela?i lucru i-l ceru ?i Obregon lui Condor: s? le urmeze pe fete ?i s? nu le lase singure. Dar, cand r?maser? singuri ?i se ?ntoarse spre Gaea, v?zu c? ea st?tea ?n fa?a lui cu al ei adev?rat chip. Chiar ?i a?a Obregon nu se mir? prea mult, c?ci i se p?ru c? ?tia acel chip de-o via??, chiar dac? nu era atat de sigur de ce sim?ea asta. Apoi, apropiindu-se de mas?, turn? vin ?n dou? cupe, ?i spuse: ?de-ai r?mas ?n cort ?nseamn? c? mai e ceva ce-ar trebui s? ?tiu. O tain? pe care cele dou? fete n-ar trebui s-o ?tie.” ?i-i ?ntinse una dintre cupe Gaeiei.

  Ea ?ns?, de?i accept? cupa, doar ??i muie buzele ?n acea licoare ?nmiresmat?. Dup? aceea l?s? cupa pe mas? ?i lu? pumnalul din mana lui Obregon. Dup? aceea scoase sabia din teac?, cea l?sat? de Obregon pe o alt? mas? cand intrase ?n cort. ?i, punand pumnalul Eftir Daudann peste lama sabiei, le uni ?ntr-una. Apoi spuse cu glas stins: ??i ai dreptate, Obregon, c?ci ceea ce-?i spun acum trebuie s? ?tim doar noi doi.”

  ?O tain? deci!”

  ?Un adev?r, c?ci acest pumnal ?i aceast? sabie vor fi una doar pan? cand al t?u regat va rena?te din ruine. Abia atunci se vor desparte, iar via?a ta va fi la fel rupt? ?n dou?. De fapt tu singur ai desp?r?it al t?u destin azi… ?n dou? p?r?i opuse.”

  ?La ce te referi?” O ?ntreb? Obregon ?ncurcat.

  ?La dou? femei ce te iubesc ?n t?cere. Numai c? iubirea uneia va fi otr?vitoare, asemenea blestemului, ?n timp ce cea de-a doua ??i va da aripi. Tu ?ns? nu le vei observa pe niciuna atat de clar din cauza c? ele de azi sunt ca cele dou? fe?e ale monedei. ?i, ?n timp ce vei privi cu dragoste la una, cealalt? va privi la tine din umbr?. Prin urmare ?i r?ul se va aciua ?n inima ei, la fel ca ?i otrava. Dar totu?i… chiar dac? acea femeie ??i va lua ceva de pre? cand timpul va sosi, ea totu?i nu-?i va putea lua gloria ?i str?lucirea. De aceea, rege, protejeaz? acest pumnal m?car, c?ci nu-?i po?i proteja nici inima ?i nici femeia de al?turi.”

  ?Cei doi piloni ai Aeonului,” spuse Obregon, ?n?elegand adev?ratul mesaj transmis de Gaea. ?Cei pe care lupul mi i-a ar?tat adesea ?n vis. Dar… dac? acest pumnal ?mi apar?ine, atunci cui apar?ine cel de-al doilea?” ?ntreb? el ?ncurcat, privind spre u?a cortului, la cele dou? tinere ce se aflau nu departe de cort, sub acela?i copac sub care dormise el nu demult.

  Oftand, Gaea privi ?n aceea?i direc?ie. Dar ea v?zu doar fa?a lui Upprisinn. Iar tan?ra, de parc? sim?ind c? ei doi vorbeau anume despre ea, privi spre cort. Dar totu?i: a ei privire era ?ndreptat? spre soarele amurgului, ascuns undeva ?n dep?rtarea v?zut? ?n spatele acelui cort. Chiar ?i a?a, Gaea v?zu nelini?tea ?n privirea fetei. De aceea ?i spuse: ?cine ?tie?! Probabil c? nimeni,” iar Obregon o privi ?ncurcat. ?Da, ai dreptate: nici eu nu ?tiu acest adev?r, c?ci Soarta l-a ascuns pan? ?i de mine. Numai c?… sper din tot sufletul ca ?i ea s? n-aib? acela?i destin ca ?i st?pana lui Eftir Daudann. ?n caz contrar… totul va fi pierdut.”

  Spunand aceste cuvinte, Gaea privi cu aten?ie la chipul lui Obregon, vrand s?-i transmit? a ei nelini?te ?i s? fie mai atent pe viitor. El ?ns? privea spre Kaerlleikans, fermecat de-al ei zambet. De aceea ?i nu observ? acea umbr? din dep?rtare ce-i pandea totu?i pe ei ?i amenin?a s? le umbreasc? ?i fericirea.

  ***

  Dup? ziua ?n care Kaerlleikans ?i Obregon ??i unir? destinele, urm? o perioad? de lini?te. Astfel tan?ra pereche se bucur? atat de intimitate, cat ?i de pace, iar Obregon, fiind astfel fericit, ?i putu ar?ta so?iei cat de fericit era s-o aib? al?turi. Ceea ce nu ?tia ?ns? Obregon era despre acel r?u care-l pandea din ?ntuneric, un r?u despre care Gaea-i vorbise, dar la care Obregon prefer? s? nu se gandeasc?, c?ci prea-i era drag? via?a ?n acele clipe.

  Se gandeau ?ns? al?ii la el, iar acea care se gandea necontenit la el era anume Cáthia, o tan?r? din tribul s?u cu care Obregon fusese destul de apropiat pan? s? apar? Kaerlleikans ?n via?a sa. Numai c?, odat? ?nsurat ?i fericit, Obregon uit? de vechile promisiuni ?i mai ales de vechile iubiri.

  Cáthia ?ns? nu uit? nimic. La fel nu putu ea accepta a lui nou? iubire. ?i nu doar asta: ea nu-i putea ierta faptul c?-i d?duse alteia rolul de regin?, cand mai ?nainte, ?n lungile nop?i de dragoste petrecute ?mpreun?, Obregon ?i promisese acel tron ei. Din aceast? cauz? ?i a?tepta Cáthia ?n t?cere, c?ci era convins? c? mai devreme sau mai tarziu Obregon va uita de-acea nou? intrus?, la fel cum se ?ntamplase de fiecare dat? cand altcineva-i atr?sese aten?ia. Numai c? zilele treceau, iar Obregon p?rea ?i mai ?ndep?rtat de ea decat ?nainte.

  Tocmai de aceea ?i ?ncepu Cáthia s?-l urasc?. ?i, ca s?-?i asigure totu?i tronul cela, decise s?-l tr?deze. Astfel ajunse de se aliase cu Nomanzii, ?n special cu grupul de mercenari cunoscu?i ca ?i Poillini, oameni cruzi care n-aveau mil? de nimeni ?i de care se temea chiar ?i p?mantul, c?ci atunci cand ei ??i goneau caii peste ?ntinsurile vreunui ?inut, acel p?mant gemea de mare durere, c?ci se auzeau strig?te de jur ?mprejur, se auzeau copitele cailor furio?i lovind ??rna, se sim?ea foc ?i fum ?n jur ?i mult sange se v?rsa acolo pe unde ei treceau.

  Pe Cáthia ?ns? toate acestea o l?sar? rece. Ea vru doar s?-i dea o lec?ie lui Obregon, c?ci prea era c?tr?nit? s? vad? c? Obregon ??i alinta so?ia ?n v?zul tuturor, cand mai ?nainte o alintase ?i pe ea la fel. De aceea ?i disp?ru ?ntr-o zi din tab?r?, luand cu ea ?i planurile de atac asupra Nomanzilor, iar acea tr?dare ?i franse inima lui Obregon.

  Dar, de?i sim?ea ur? fa?? de cea ?n care avusese ?ncredere, Obregon ?n?elegea c? nu poate schimba nimic ?n acele clipe lamentandu-se ?i blestemand-o pe Cáthia. De aceea ?i se decise ?n aceea?i sear? ?n care afl? de tr?darea fostei sale iubiri s? se ?ntoarc? la lupt?.

  Numai c?, ?n timp ce-?i punea armura, Kaerlleikans ?l prinse de bra?. ?i, cu ochii ?n lacrimi, ?i spuse so?ului: ?poate totu?i nu trebuie, Obregon? Poate totu?i r?mai?”

  Ruga ei ?ns?, de?i-i f?cuse inima lui Obregon s? sangereze, r?mase totu?i doar spus? ?n cuvinte, c?ci b?rbatul ?i r?spunse punandu-i alte ?ntreb?ri: ??i… la ce s? r?man, Karlleikans? La ce s? renun? de data asta? Nu pot. Pur ?i simplu nu pot sta ?i renun?a la lupt? ?tiind c? poporul meu sufer?. Nu pot sta calm auzind strig?tele supu?ilor mei care-s jupuia?i asemeni fiarelor doar pentru c?-s cei supu?i altora. De aceea ?i plec, c?ci am obosit s? v?d soarele ?i p?mantul sc?lda?i ?n sange. Am obosit s? nu pot vedea zorii din cauza lacrimilor ?i s? nu m? bucur de apus din cauza inimii care-mi sangereaz? ?ncontinuu.”

  ?Dar totu?i… ai fost ?i fericit,” spuse femeia cu glas gatuit. ?Al?turi de mine ?i de-al nostru fiu,” ?i ea-?i atinse pantecul rotunjit ce abia se z?rea prin panza rochiei. ?Cum r?mane cu el dac? pleci? Cine-l va proteja pe el ?i cine m? va proteja ?i pe mine? La noi chiar nu te-ai gandit deloc?”

  Obregon ?ns? p?rea de ne?nduplecat, c?ci auzea atat de clar chemarea la oaste a str?mo?ilor. De aceea ?i se apropie de-a sa tan?r? so?ie, convins fiind s?-i transmit? ?i ei acea dragoste ?i acel devotament pe care-l sim?ea el ?n acele clipe. ?i, atingandu-i obrajii cu ambele palme, o privi ?n ochi cu dragoste ?i-i spuse: ?tocmai pentru c? m-am gandit la voi ?i plec ast?zi, c?ci… vou? vreau s? v? dau un regat liber ?n care s? pute?i rade ferici?i.”

  ?Dar… noi n-avem nevoie de un regat, Obregon. Noi avem nevoie doar de tine.”

  ?Eu ?ns? nu pot sta doar ?i a?tepta s? mor v?zandu-mi poporul ?n lacrimi.”

  ?Cum r?mane cu lacrimile mele?” Spuse Kaerlleikans plangand. ?Ele tot sunt valoroase cred. Chiar nu-?i pot ele ?nmuia inima?”

  Sim?ind durere ?n inim?, Obregon ?ngenunche. Dar nu pentru c? cedase rug?min?ilor ei, ci pentru a s?ruta pantecul ce-i ocrotea fiul. Apoi, dup? ce se hot?r?, ?tiind c? dac? mai r?mane vor suferi mai mult amandoi, se ridic? brusc ?n picioare, s?rut? fruntea ?i buzele so?iei, apoi ?i ?ntoarse pur ?i simplu spatele ?i plec?. ?i nu privi ?n urm? nici atunci cand din cort se auzi bocetul neogoit al so?iei, cea pe care-o l?sa ?n urma lui. El era ?ns? convins c? la ?ntoarce va avea timp s?-i usuce lacrimile cu s?ruturi ?i s?-i ob?in? iertarea. Tocmai de aceea ?i pleca.

  ?nainte ?ns? s? urce pe cal, v?zandu-l pe Condor vrand ?i el s? ?ncalece, Obregon ?i spuse: ?tu r?mai, Condor!”

  ?Dar, Obregon. Noi am jurat s? lupt?m ?mpreun?,” ?ncerc? acela s? se opun?.

  ?Ba nu, drag prieten, noi am jurat s? ne protej?m inima. De aceea am nevoie de tine aici. Am nevoie s? ?tiu c? e?ti cu ei ?i c? ai grij? de ei ?n locul meu, c?ci eu m? voi ocupa de-ai no?tri. De aceea, Condor, ai grij? de ei ca de familia ta, iar de-o fi s? nu m? ?ntorc, fii tat? fiului meu ?i sprijin so?iei mele, c?ci… eu v? voi veghea de sus.” Apoi, urcand pe cal, Obregon ??i ?ndemn? calul spre soare-apune, acolo unde se vedea fum gros de la casele incendiate, ce c?zuser? deja prad? armatei Poillinilor.

  ?n urma lui, Condor r?mase ?ndurerat, c?ci se sim?ea trist l?sat ?n urm?. ?n?elegea ?ns? c? Obregon avea dreptate: cineva trebuia s? r?man? ?n tab?r?, cineva trebuia s?-l protejeze pe viitorul rege, ?n caz c? celuilalt i s-ar fi ?ntamplat ceva. Dar… putea face doar atat, avand inima ?n fl?c?ri ?i privind ?n urma camarazilor s?i care plecau cu capul sus la oaste.

  ***

  Doi ani de zile dur? r?zboiul dintre Obregon ?i Nomanzi. Doi ani grei ?n care-i fu dor de cas?, ?n care v?zu cum mor prietenii ?n ale sale bra?e ?i cum sufletul i se rupe ?n buc??i. Chiar ?i a?a nu era gata s? renun?e, c?ci al lui suflet striga Libertate. A lui inim? voia acas?, ?n ora?ul natal, chiar dac? a lui inim? sangera ?ntruna departe de cei pe care-i iubea nespus.

  A lui trud? ?ns? d?du roade, c?ci, dup? doi ani de b?t?lii, ajunse s? ?nfrang? armata Nomanzilor, nimicind astfel ?i grupul Poillinilor. De aceea ?i putu el zambi ?n sfar?it privind r?s?ritul.

  La fel zambea ?i ?n acea zi cald? de var?, cu un soare dogoritor pe cer ce ?nc?lzea din bel?ug p?mantul. Dar el nu zambea fericit din cauza c? ca?tigase, dar din cauza c? se ?ntorcea ?n sfar?it acas?. De aceea ?i nu sim?ea oboseala, la fel cum nu observa c? ai s?i camarazi abia-?i tarau picioarele spre cas?. La fel nu sim?ea nici calul sub el mergand abia-abia, c?ci drumul era lung ?i oboseala deja-i ajunsese pe to?i pan? la oase.

  Obregon ?ns? nu voia s? fac? popas. El nu-?i dorea s? se opreasc? ?i s? priveasc? cerul. El doar voia s? ajung? acas?, s?-?i vad? familia ?i s? respire din plin aerul victoriei.

  Dintr-o dat? ?ns? ?ncepu s?-l deranjeze lumina solar?. De aceea ?i-?i acoperi ochii cu bra?ul. Astfel putu s? se calmeze ?i s? ?nceap? din nou a visa: la sa so?ie iubitoare care-l a?tepta acas?, la fiul ce-i zambea frumos chiar dac? nicicand nu-l v?zuse ?i la ai s?i camarazi care-l vor ?ntampina cu bucurie, c?ci le adusese ?n sfar?it libertatea mult promis?.

  Dar, mai mult decat atat, Obregon sim?ea alinare c?-?i va vedea ?n sfar?it feciorul, cel al c?rui na?tere o sim?ise fiind pe campul de lupt?, ?nconjurat de du?mani ?i aducand moarte. Chiar ?i a?a ??i permise s? priveasc? dou? secunde spre cer, acolo unde lumina puternic Steaua Regilor, cea ?n care credea familia lui Obregon ?i care lumina astfel doar cand un fiu se n??tea ?n familie.

  De aceea ?i zambise atunci Obregon, c?ci dac? Steaua Regilor luminase iar ?nsemna c? e tat? deja. La fel ?nsemna c? cat de curand o s? vin? vremuri bune ?i pentru ei. Trebui s? a?tepte ?ns? ?nc? un an de zile pan? al s?u mare vis, cel al libert??ii, se ?mplini.

  Deodat? ?ns? tres?ri auzind fo?netul vantului prin firele de iarb? ?i grane. De aceea ?i deschise ochii ?i privi ?n jur. Privi ?ns? brusc ?n dep?rtare, z?rind o mogaldea?? neagr? fugind spre el. Deveni astfel extrem de atent. ?i, dup? mai multe clipe de privit ?n fa?? v?zu ?n sfar?it cine era cel ce fugea: un copil.

  ?i, la vederea acelui mic copil de cinci ani, Obregon zambi. ?Ah, probabil ?i-al meu fiu merge deja. Probabil c? deja spune cuvantul ?mama.” ?i, de nu-l gangure?te ?nc?, atunci o s?-l ?nv?? eu s?-l spun?, c?ci deja o s? am timp destul s? i-l dedic lui, c?ci chiar de al nostru Scump Ora? e ?n ruine ?i noi trebuie s?-l ridic?m iar falnic, eu tot voi g?si timp pentru al meu scump fecior ?i pentru a mea drag? so?ie, cea pe care-am l?sat-o trist? ?i neconsolat? ?n ziua ?n care am plecat. ?i…”

  V?zand c? imaginea acelui copil ce alerga spre el disp?ru, Obregon sim?i dintr-odat? c? ?nnebune?te. De aceea trase cu putere de h??uri ?i ?ncerc? s? for?eze bietul animal, care ?i a?a de abia-?i tr?gea picioarele dup? el, s? fug? spre locul ?n care v?zuse el copilul. Numai c?, ?n loc s? ajung? acolo ?n galopul calului, fu aruncat de pe spatele lui. Iar calul, ?nnebunit ?i acela, fugi unde-l duser? ochii doar ca s? scape de acel tiran ce nu-i d?dea voie nici m?car s? respire. Dar nu fugi calul singur, ci cu ca?iva o?teni care se luaser? dup? el s?-l prind?.

  Obregon ?n schimb continua s? zac? pe p?mant. ?i, privind cerul, ?l vedea rotindu-se ?n jurul lui ame?itor. Apoi v?zu fe?ele o?tenilor deasupra lui ?i auzi c?-i strigau ceva. Ce ?ns? strigau ei, Obregon n-auzea. El doar ?nchise ochii ?i se l?s? dus pe bra?e undeva ?n dep?rtare. Unde ?ns?… nu v?zu, c?ci ??i pierduse dintr-o dat? cuno?tin?a.

  Se trezi ?ns? pe la apus, cand sim?i o boare pl?cut? adiindu-i pe piele. Astfel, deschizand ochii, privi ?n jur ?i-?i v?zu o?tenii adormi?i. Apoi, undeva nu departe de el, v?zu al s?u cal priponit de-un copac ?i mancand lini?tit pu?in fan adunat de vreunul dintre o?teni.

  Dar nu doar asta-i atrase aten?ia lui Obregon, ci ?i acel o?tean ce st?tea a?ezat lang? o g?leat? cu ap? ?i c-o bucat? de panz? ?n man?, semn c? anume el avusese grij? de Obregon ca s?-i scad? febra. Dar, r?pus ?n cele din urm? de oboseal?, adormise ?i el, iar ?n acele clipe, plecandu-se mult ?n fa??, fu cat pe ce s? cad? cu capul ?n g?leata cu ap?.

  De aceea ?i se repezi Obregon spre el. ?i, prinzandu-i capul ?n maini, f?r? s?-l trezeasc?, ?l culc? pe tan?r ?i-i puse sub cap a sa mantie. Iar s?rmanul o?tean adormit, sim?ind ?n sfar?it ceva moale sub cap, se ghemui ?i murmur? abia auzit: ?mam?, mai a?teapt? pu?in. Iaca m? ?ntorc curand acas?.”

  ?i, tocmai din cauza acelui murmur, i se ?nmuie inima lui Obregon ?i-i l?s? s? doarm?. El ?ns? sim?i c? dormise destul. De aceea prefer? s? stea al?turi de ei ?i s? priveasc? dep?rtarea, calculand cam cate zile le mai trebuie ca s? ajung? acas?. Astfel ?i-l prinse noaptea. Apoi veni diminea?a ?i-i g?si pe to?i adormi?i. ?i, ?nspre sear?, cand se trezir?, solda?ii nu-l v?zur? pe Obregon ?i se alarmar?.

  Dar se calmar? cat de curand cand acela?i o?tean care avuse grij? de Obregon cat acela delirase le ar?t? cu mana spre p?dure. Astfel ?l v?zur? cu to?ii pe Obregon venind spre ei ?i c?rand pe spate un mistre? pe care-l vanase. De aceea ?i s?rir? cu to?ii ?n picioare ?i fugir? spre ei, v?itandu-se ca vai de ei, c? de ce nu-i trezise ?i nu-i trimisese pe ei, p?c?to?ii, s? g?seasc? ceva de mancare.

  Obregon ?ns? surase ?i le spuse c? doar nu-i cad mainile de se ocup? ?i el de ceva. Dup? care-i l?s? s? preg?teasc? cina, iar el se urc? ?n acel mare copac sub care dormiser?, scoase o muzicu?? din san ?i ?ncepu a canta stangaci acel cantec care i se tot ?nvartea ?n cap ?i pe care avea de gand s? i-l cante ?i so?iei, vrand astfel s?-i arate c? mereu se gandise la ea chiar dac? era pe campul de lupt?.

  Iar muzica ceea, precum o pas?re transparent?, se ridic? ?n aer pan? ajunse la cer. Apoi, ajuns? acolo, se l?s? r?sf??at? de acea boare cald? de vant. ?i, pe aripile lui, pas?rea ceea se duse departe-departe ?n zare, pan? ajunse pe p?manturile Ora?ului Soarelui Apune, acolo unde se afla ?i tab?ra lor.

  ***

  Soarele aproape c? se ascunsese undeva la orizont cand Kaerlleikans ie?i din cort. Dar, de?i privi ea ?ngrijorat? ?n zare, femeia nu v?zu nimic. De aceea ?i-?i atinse pieptul cu palma, sim?ind iar ?ngrijorarea m?cindand-o.

  Acea ?ngrijorare ?ns? ?ncepu s-o deranjeze, ca un fel de presim?ire rea. Chiar ?i a?a nu putea ?n?elege cine s? fie ?n pericol. De aceea ?i se rugase ?ntreaga zi: atat pentru Obregon s? se ?ntoarc? cu bine acas?, cat ?i pentru ceilal?i din tab?r?, care merser? s? viziteze ruinele ora?ului dup? ce aflaser? vestea victoriei lui Obregon, dar care, de?i promiseser? s? se ?ntoarc? la apus, nu se vedeau ?i pace.

  De aceea ?i murmur? Kaerlleikans oarecum sup?rat?: ?au spus c? se ?ntorc la apus, da iaca soarele scap?t? deja la orizont ?i nici urm? de ei.” Auzind ?ns? plansul copilului din cort, semn c? se trezise, Kaerlleikans intr? cat putu de repede. Ie?i ?ns? la fel de repede cand auzi pa?i apropiindu-se de cort. Dar, de?i nu v?zuse cine se apropia, spuse cu oarecare dojan?: ?a?i spus c? v? ?ntoarce?i mai devreme, Condor. De ce totu?i atat de tarziu? M? ?ngrijoram deja.”

  T?cu ?ns? v?zand-o pe Cáthia ?n u?a cortului. ?i, f?r? s? vrea, Kaerlleikans se cutremur?, v?zand ranjetul de pe fa?a rivalei ?i pumnalul din mana ei. De aceea ?i-o ?ntreb? cu glas gatuit: ?de ce e?ti aici, Cáthia?” Apoi ?ncepu s? se mi?te mai departe de cort, ca s? nu-i dea ?ansa Cáthiei s? intre ?i s?-i r?neasc? feciorul.

  Cáthia ?ns? nu p?ru deranjat? s-o vad? ?ndep?rtandu-se de cort. Din contr?: ?n?elese c? astfel ?i d?dea ?ansa s? savureze din plin a ei victorie cat rivala ei sim?ea team?. ?i, surazand, ?i spuse: ?doar… s? iau ?napoi ce-i al meu.”

  ?Ce-i al t?u?” ?i r?spunse Kaerlleikans cu ?ndarjire. ?Nimic de-aici nu-i al t?u ?i a ?ncetat a fi ?n ziua cand ?i-ai tr?dat poporul ?i te-ai al?turat mercenarilor Poillini, tr?dandu-l pe Obregon. ?i… nici nu ?tii cat l-ai r?nit atunci.”

  Cáthia ?ns? surase cu am?r?ciune: ?eu l-am r?nit? Eu l-am tr?dat? Eu am spus altora despre ale sale planuri? Dar… cum r?mane cu mine? Cum r?mane cu faptul c? eu am fost dat? la o parte cand tu ai ap?rut? De aceea ar trebui mai ?ntai s? te ?ntrebi cine pe cine a tr?dat primul.”

  ?Chiar ?i a?a, Cáthia: eu n-am luat nimic al t?u, c?ci… Obregon era al meu, iar asta a fost decis de soart? ?i…,” Cáthia ?ns? izbucni ?ntr-un ras isteric.

  ?De soart? zici? ?i cine m? rog dirijeaz? aceast? soart?? Titanii? Ei sunt cei care au ales s? m? tr?deze pe mine, fiica acestui popor, ?i s? te pun? pe tine, o str?in?, pe tronul acestei ??ri? Dac? da, atunci spune-mi motivul pentru care ei au decis s? fac? asta, c?ci eu nu pot ?n?elege.”

  Aceast? abera?ie a rivalei o f?cu pe Kaerlleikans s? se opreasc? locului. Astfel ?i d?du ?ansa Cáthiei s? se apropie mai mult de ea. ?i, de?i vedea lama pumnalului din mana Cáthiei sc?p?rand ?n soarele amurgului, tot ?i spuse sigur? pe ea: ?nu po?i cere un motiv de la soart?, Cáthia. La fel cum nu te po?i ?ndoi de deciziile ei.”

  ?Crezi tu? Permite-mi s? fiu de alt? p?rere.”

  ?De ce?”

  ?Pentru c? Soarta unul ?i-o poate decide ?n func?ie de propriile valori. Prin urmare am ?i eu de gand s-o schimb pe a mea. ?i… nu e?ti curioas? s? afli cum anume vreau s-o schimb?”

  ?Dac? sincer… nu! Dar totu?i: uime?te-m?!” ?i ?uier? Kaerlleikans printre din?i. ?ntreb? asta ?ns? ca s? trag? de timp, c?ci v?zu c?l?re?i la orizont. Dar, chiar dac? ?n?elegea c? poate c? acei c?l?re?i n-o s? ajung? la timp s-o salveze pe ea, cel pu?in le d?dea astfel ?ansa s?-i salveze pruncul, al c?rui plans ?nc? se auzea din cort. Dar plansul s?rmanului Leanúint p?rea s? nu ?nmoaie deloc inima Cáthia care continua s? se ?ndrepte cu pa?i siguri spre a ei rival?.

  ?i, ?n timp ce p??ea spre Kaerlleikans, privind-o pe aceasta cu ur?, ?i spuse: ?am de gand s?-mi ocup locul de drept, tu, regin? fals?, c?ci mie mi-a fost h?r?zit acel tron ?i nu ?ie. Dar, ca s? fiu sigur? c? n-o s? fiu nicicand tr?dat? de Obregon, trebuie s? scap de tine. De aceea ?i-s aici, pentru c? anume eu ??i voi aduce sfar?itul.” ?i… doar o mi?care brusc? a mainii fu de ajuns ca lama pumnalului s? se ?nfig? adanc ?n trupul lui Kaerlleikans. Dar, chiar dac? sim?ea via?a scurgandu-i-se prin ran?, Kaerlleikans apuc? cu putere de mana rivalei ?i-o ?inu acolo, ca s? nu-i dea astfel ?ansa s?-i r?neasc? ?i copilul, pe care ea-l considera speran?a acelui popor.

  Astfel, ?n timp ce strangea cum putea mana Cáthiei, Kaerlleikans auzi c? cineva o striga pe nume. Dar auzea acel strig?t aevia. ?i, cand ?n sfar?it ?n?elese c? anume pe ea o striga cineva, privi spre r?s?rit ?i-l v?zu pe Obregon, ?ndreptandu-se ?n galopul calului spre ea. De aceea ?i zambi, c?ci ?l putea vedea m?car ?nainte de moarte, de?i ea sperase s?-l ?mbr??i?eze strans, de bun sosit, ?i s?-i dea o s?rutare. ?n schimb… ?mbr??i?a moartea ?i-al ei s?rut ?l sim?ea pe buze ?n acele clipe.

  Dar anume acel s?rut al mor?ii ?i aduse ?n minte cuvintele Gaeiei, cele pe care Titanida i le spuse la desp?r?ire: ?nu l?sa niciodat? via?a ta ?n voia sor?ii, Kaerlleikans, ?i mai ales - nu permite nicicand ca ?n?elesul numelui Eftir Daudann s? devin? realitate.” Ea ?ns? nu doar c? uitase aceste cuvinte, dar f?cuse exact opusul celor ?nv??ate de la Gaea. Astfel, l?sat ?n voia sor?ii, pumnalul, c?ruia ?i fusese st?pan?, o tr?dase, iar ?n locul fericirii eterne ?n bra?ele so?ului o trimitea spre Lumea de Dincolo.

  Straniu ?ns? era c? nu sim?ea durere. N-o sim?i nici atunci cand c?zu cu zgomot la p?mant, eliberat? de bra?ele Cáthiei. ?i, ?n c?dere, o v?zu pe Cáthia privind spre Obregon. ?i o v?zu ?i zambind. Dar acel zambet era atat de trist, c?ci Cáthia, v?zand furia din ochii iubitului, ?n?elese c? ?i al ei sfar?it era aproape. Chiar ?i a?a nu sim?ea remu?care, ci o dulce alinare pe suflet.

  De aceea ?i ?nchise ochii ?i a?tept?. ?i… nici ea nu sim?i durere cand lama sabiei lui Obregon ?i retez? capul. Doar… ??i primise soarta a?a cum i-o prezise Kaerlleikans, acea Soart? ?n care ea totu?i nu crezuse.

  Dar, ?n clipa ?n care Obregon retez? capul Cáthiei, pumnalul ?i sabia se desprinser?. Astfel, c?zute la o distan?? mic? unul de altul, cumva ?n cruce, ?ncepur? s? lumineze fiecare ?n lumina lui.

  Obregon ?ns? nu observ? asta, ci se gr?bi s? coboare de pe cal. Apoi se apropie de so?ie ?i, ?ngenunchind lang? ea, o prinse ?n bra?e, strigandu-i: ?sunt aici, Kaerlleikans. Nu ?nchide ochii. R?mai cu mine.”

  Era ?ns? prea tarziu, c?ci v?zu ?n ochii so?iei iubite pas?rea mor?ii falfaind din aripi. Apoi, sim?indu-?i sfar?itul aproape, Kaerlleikans ??i ridic? mana ?nsangerat? ?i-i atinse iubitului fa?a, murmurand: ?ai grij? de noi m?car acum, Obregon. ?i ?n special ai grij? de-al nostru fecior, c?ci Leanúint merit? s? aib? m?car un tat? bun al?turi acum c? nu va mai avea o mam?. ?i, chiar de plec, s? ?ti?i c? voi fi mereu al?turi de voi: asemeni vantului, ?n pic?turi de ploaie sau ?n zambetul norilor de pe cer. De aceea s? nu ui?i nicicand, iubite, c? anume sufletul unei tinere nomade ?i-a fost d?ruit ?i c? anume acel suflet te va iubi ?i dup? moarte.”

  ?i mana ei, cea f?r? vlag?, c?zu apoi ?n poala lui. Apoi ?nchise ochii ?i ascult? ?n t?cere b?t?ile inimii b?rbatului. Dar, de?i-l auzea pe Obregon plangand ?n hohote, ea nu sim?i triste?e. Din contr?: sim?ea alinare, c?ci anume plansul lui neogoit ?i d?du de ?n?eles c? el totu?i o iubise ?i n-o va uita nici dincolo de moarte.